Soarta monumentului „Lumânarea Recunoştinţei” (re)pusă în discuții

0
149

Astăzi a avut loc ședinţa unui grup de lucru privind Complexul Cultural Turistic „Lumânarea Recunoştinţei”, unde s-a discutat despre situația incertă în care se află monumentul. Problema este că la 14 ani de la inaugurarea acestuia, nu a avut încă loc recepția finală a lucrărilor.

La întrunire au participat vicepreședintele raionului Soroca, Iurie Todirean, arhitectul raionului Ion Golovatâi, șeful Serviciului Relații Funciare și Cadastru, Ruslan Coșeru, directorul Institutul National de Cercetari si Proiectari „Urbanproiect”, Iurie Povar și autorul monumentului “Lumânarea Recunoștinței”, Ion Pascal. S-a menționat faptul că autoritățile locale doresc dezvoltarea acestei destinații turistice, dar acest lucru nu este posibil pentru că terenul se află în gesitunea autorităților centrale, fiind inclus și în Fondul Ariilor Protejate de Stat. Acest lucru împiedică și lărgirea drumului de acces, construirea wc-urilor, amenajarea parcărilor și a altor elemente de infrastructură pentru deservirea obiectului dat.

Citiți articolul integral în următoarea ediție a ziarului “Observatorul de Nord”.

Articolul precedentIcoana Maicii Domnului „Cu trei mâini” ajunge în seara aceasta la Soroca
Articolul următorCopii rromi pregătiți pentru școală și grădiniță cu ajutorul Centrului DACIA
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.