În dimineața de joi, 24 februarie, s-au înregistrat primele explozii pe teritoriul Ucrainei. După declanșarea dezastrului, mii de femei și-au petrecut soții, tații, frații, prietenii și copii să lupte cu forțele armatei ale Rusiei. Majoritatea ucrainenilor, însă, și- au strâns bagajele și au fugit din calea războiului....
Refugiații, fiind frații și vecinii noștri, au o mulțime de rude și prieteni care i-au primit cu brațele deschise la ei acasă. Pe lângă astea, sunt locuitori ai orașului Soroca care au fost născuți și crescuți în Ucraina, dar care în prezent locuiesc la noi.
Ludmila VITCOVSCAIA, președinta Comunității Slavone din Soroca, este distrusă. Din spusele ei, inima-i de mama nu a mai oprit să doară de când a pornit războiul ruso-ucrainean. „Acum sunt zdrobită din cauza durerilor de inimă. Eu sunt de origine ucraineană și rusă și să împart aceste două țări este imposibil. Ucraina, Rusia și Republica Moldova, toate sunt patriile mele. Eu m-am născut și am copilărit în Ucraina, dar aici mi-am petrecut tot restul vieții, aici sunt înmormântați și părinții mei. Inima mă doare în primul rând pentru Republica Moldova, si pentru celelalte două țări la fel, dar cel mai mult mi-i milă de acei copii care acum mor, ei toți sunt ca și copii mei”… Doamna Ludmila mai susține că nu vrea să se implice în politică, că nu e treaba ei. Ea știe foarte bine care este situația ambelor țări în prezent și știe cu siguranță ca ea este împotriva fascismului. Pentru ea, un aspect important este ca oamenii să găsească o limbă comună, să se clarifice între ei și să nu permită vărsări de sânge ale copiilor. „Din păcate acum deja este prea târziu ca aceste două țări să găsească un numitor comun, dar eu nu am dreptul să mă ocup de prognozele politice”, zice ea.
Pentru a acorda un sprijin de ajutor refugiaților ucraineni, Ludmila Vitcovscaia și-a propus casa părintească, unde se pot găzdui vreo nouă oameni. Mai are şi o casă în Ţechinovca, a vorbit cu administraţia satului să strice lacătul și să le dea voie oamenilor să locuiască şi acolo.
Cel mai mult a rămas impresionată de moldovenii care s-au arătat ca niște eroi. Ei acordă maximum din minimul lor, doar pentru ca acești oameni să se simtă ca acasă. „Moldovenii mereu au fost educați să nu fie indiferenți de durerea străină”.
Valeria Prisacari
