Cetățenii din Moldova au câteva posibilități de a beneficia în mod gratuit de consultații și asistență juridică. Fie că apelează la un parajurist, la un avocat din cadrul Consiliului național pentru asistența juridică garantată de stat sau la experții din cadrul unor organizații neguvernamentale, oamenii pot primi consultații referitoare la diferite probleme de ordin juridic. Unii vin să primească sfaturi și ajutor cum să întocmească o cerere de chemare în judecată, alții vor să afle mai multe informații despre cum pot intra în drepturile de moștenitori fără a pierde timp și bani. Instruirile juridice îi ajută pe oameni să-și cunoască și să-și protejeze drepturile.
La o astfel de instruire a participat recent și Gheorghe Buzu, locuitor al satului Țaul din raionul Dondușeni. Aici a aflat că legislația în domeniul succesiunii s-a modificat. „Socrii mei au decedat înainte de anul 2019 și au lăsat testamentul pe numele cumnatului. Însă el n-a mers la notar la timp, iar acum acest testament se consideră certificat de legalitate și rezultă că el a renunțat la moștenire. Acum s-ar putea ca acest caz să ajungă în judecată. Îmi pare rău că n-am știut despre aceste lucruri mai devreme. Cursul de educație juridică a fost foarte util. Noi avem nevoie de cunoștințe juridice elementare ca să ne apărăm drepturile”, susține Gh. Buzu. La această instruire a participat și preotul din localitate, Lucian Serdeșniuc, care predă și lecții de educație civică la gimnaziul din sat. El spune că informația juridică îi va fi de mare ajutor în această activitate. Ludmila Iurcișin, o altă participantă la instruire: „Oamenii din sate au nevoie de aceste consultații practice. Ei trebuie să știe, de exemplu, cum se scrie o cerere de chemare în judecată”.
Alfabetizare juridică pentru locuitorii din nordul țării
Instruirea din Țaul a fost desfășurată de Clinica Juridică Universitară Bălți (CJU), o organizație neguvernamentală specializată în domeniul drepturilor omului. Experții CJU oferă gratuit servicii juridice, inclusiv lecții publice de alfabetizare juridică. Până acum au fost organizate cinci instruiri și cinci consultații juridice în localitățile rurale din nordul țării, iar în următoarele patru luni, vor mai fi desfășurate tot atâtea.
Ion Dănoi, avocat și expert în cadrul Clinicii Juridice Universitare Bălți, constată că nivelul de cunoștințe juridice al cetățenilor este redus, în special în rândul persoanelor vârstnice. „Unii oameni înțeleg mai greu unele legi sau modificări legislative. Acest lucru se resimte în special în localitățile rurale, unde nu sunt alte surse de informare sau oamenii nu au acces la Internet. Noi le explicăm care sunt pericolele inacțiunilor în problemele de ordin juridic, în ce constau modificările legislative în problemele pe care ni le sesizează, îi învățăm cum să interacționeze cu instanțele de judecată, cum să formuleze o cerere de la distanță etc. Oamenii trebuie să înțeleagă că neglijarea problemelor juridice le pot cauza diferite probleme pe viitor”, spune I.Dănoi.
CJU Bălţi organizează și vizite în teritoriu pentru a-i consilia pe cetățenii din categoriile sociale dezavantajate care nu-şi pot permite să achite cheltuielile de transport. Accesând site-ul organizației Clinicajuridica.md, beneficiarii pot primi alte recomandări sau consultații juridice.
Alternative de consultații juridice gratuite
„Pentru asistența juridică garantată de stat, cetățenii se pot adresa la oficiile teritoriale ale Consiliului național pentru asistența juridică garantată de stat. Cei din centrul țării se pot adresa la oficiul din mun. Chișinău, cei de la Nord – la oficiul din Bălți, iar cei de la Sud – la oficiile din municipiile Comrat și Cahul”, menționează juristul Nicolae Frumosu. De serviciile avocaților publici pot beneficia persoanele cu venituri mai mici decât minimul de existență (în primul semestru al anului 2021, minimul de existență a fost de 2125 de lei pe lună). Totodată, pot beneficia de asistență gratuită a unui avocat, indiferent de venit, victimele violenței familiei, victimele traficului de ființe umane, alte categorii de persoane stabilite de legislație.
Pentru consultații juridice oamenii pot apela la serviciile parajuriștilor – persoane care oferă consultații juridice primare, adaugă Nicolae Frumosu. În prezent, în Republica Moldova activează 52 de parajuriști în peste 50 de localități din țară, inclusiv în municipiul Chișinău, însă ei pot consulta și cetățeni din localitățile învecinate. Lista localităților unde activează parajuriștii poate fi consultată pe site-ul www.parajurist.md
Mariana JACOT, Asociația Presei Independente (API)
FOTO: Avocatul Ion Dănoi explică cum se întocmește o cerere de chemare în judecată.