Lilian Popescu este noul selecționer al echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova

0
25

La 5 zile după demisia lui Sergiu Cleșcenco, Comitetul Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal a aprobat, cu unanimitate de voturi, candidatura antrenorului de 51 de ani.

În următoarele două luni, Popescu va conduce echipa națională de pe banjca ei tehnică în 4 meciuri: amicalul cu România, programat a se juca la București în data de 9 octombrie, și în cele 3 partide rămase de disputat din preliminariile Campionatului Mondial din anul 2026. Pe 14 octombrie, „tricolorii” vor juca în deplasare cu Estonia, pe 13 noiembrie – acasă, cu Italia, iar pe 16 noiembrie, pe teren neutru – meciul din deplasare în compania Israelului.

Lilian Popescu este unul dintre cei mai de succes antrenori din fotbalul moldovenesc. A pregătit cele mai puternice echipe din țară, printre care Sheriff Tiraspol, Petrocub Hâncești și Zimbru Chișinău. Cu gruparea tiraspoleană a cucerit Supercupa Moldovei în 2015. Doi ani mai târziu, Popescu a preluat formația hânceșteană și a tranformat-o într-o adevărată forță în fotbalul autohton.

Cu Lilian Popescu la timonă, Petrocub a jucat contant în preliminariile cupelor europene inter-cluburi, iar în 2020 a cucerit Cupa Moldovei. În 2023 Popescu a contribuit la revenirea formației Zimbru Chișinău în tururile preliminare ale cupelor europene, iar un an mai târziu, „galben-verzii” s-au calificat în finala Cupei, pe care au pierdut-o însă cu 1:3 în fața „leilor” hânceșteni.

În 2014, Lilian Popescu a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului. Atunci, se afla pe banca defunctei Veris Chișinău.

sursa: moldova1.md


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentFrontiera polono-belarusă va continua să fie închisă pe termen nedeterminat
Articolul următorNova Post a lansat livrările între Moldova și țările europene în care compania activează
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.