La Drochia a fost inaugurat Centrul „Micii Eroi”

0
16

 Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, a participat la evenimentul de deschidere a Centrului „Micii Eroi” – un spațiu dedicat dezvoltării armonioase a copiilor din comunitatea noastră.

Potrivit Primăriei, centrul vine în sprijinul celor mici și al familiilor acestora, oferind servicii educaționale și de suport printr-o echipă de specialiști dedicați: psiholog, cadru didactic de sprijin, logoped, educatoare pentru copiii vorbitori de limba română și limba rusă, precum și profesor de limba engleză. În perioada următoare, echipa va fi extinsă cu noi specialiști, în funcție de necesitățile copiilor.

Totodată, centrul dispune de facilități moderne, menite să creeze un mediu atractiv și interactiv: sală multimedia cu jocuri interactive studio foto pentru a crea amintiri frumoase

Administrația publică locală salută inițiativa și susține dezvoltarea unor astfel de servicii esențiale pentru copii, contribuind la crearea unui mediu sigur, prietenos și adaptat nevoilor fiecăruia.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentZiua cuvântului „OK”. Povestea celui mai folosit cuvânt din lume
Articolul următorMaia Sandu despre cazul Ludmilei Vartic: „Fac apel către persoanele care dețin informații reale despre acest caz să colaboreze cu ancheta”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.