Pe Iulia Stepanciuc am cunoscut-o la una dintre întâlnirile ”Observatorului de Nord” cu cititorii. A venit împreună cu mai multe femei, cam de aceeași vârstă toate, aflate la pensie, în spate cu mulți ani de muncă, cu copiii mari, aranjați pe la casele lor, cu nepoți și strănepoți, plecați departe prin țări străine. Ne-a povestit atunci că a lucrat toată viața la grădiniță și s-a oferit apoi să ne citească câteva poezii. Am observat că în timp ce recita, cu vocea ei blândă și caldă, lacrimi se adunau în ochii femeilor care o ascultau.
O
Vino, mamă, și tu, tată,
În ograda noastră dragă,
Unde o viață ați muncit
Și casa ați construit.
Ați pus piatră lângă piatră,
Să rămână la vreo fată,
Ați uns lutul boț cu boț,
Să rămână la nepoți.
Dar cu toții au plecat
Și casa au lepădat,
Cred că așa i-a fost destinul,
Să-i fie stăpân străinul.
Numai fumegă cuptorul,
Că și el vă duce dorul,
Nu mai e plin cu bucate
Cum găteai, mamă, odată.
Hai veniți cu toți acasă,
Să ne așezăm la masă
Să depănăm firul vieții
Cu bucurii și tristețe.
