Pe data de 5 iunie 2025, începând cu ora 10:00, Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” din Drochia găzduiește, în format online, o întâlnire specială cu scriitoarea Lilia Bicec Zanardelli. Evenimentul are loc în cadrul Campaniei Naționale „Să citim împreună”, care promovează lectura și dialogul cultural între autori și cititori.
În centrul atenției va fi romanul „Bumerangul” – o carte emoționantă, ce dezvăluie o poveste de viață profundă și autentică. Cititorii sunt invitați nu doar să lectureze, ci și să participe activ la un dialog viu cu autoarea, explorând împreună sensurile, trăirile și lecțiile cuprinse în paginile cărții.
„Vă invităm să citim, să ascultăm și să înțelegem împreună! Pentru că unele povești nu se uită – ele trebuie spuse, împărtășite, înțelese”, transmit organizatorii.
Participarea la acest eveniment este o oportunitate de a descoperi literatura contemporană prin vocea unei autoare cu o perspectivă profundă asupra realității și destinului uman.