Instituțiile de învățământ din țară vor organiza activități dedicate comemorării victimelor foametei din anii 1946–1947

0
58

Instituțiile de învățământ din țară vor desfășura, începând de astăzi și până pe 6 mai, o serie de activități educaționale dedicate comemorării victimelor foametei organizate din anii 1946–1947, transmite moldpres.md

Printre acțiunile care urmează a fi desfășurate se numără lecții tematice, expoziții, proiecții de filme, discuții și activități de comemorare. Acestea vor avea loc în instituțiile de învățământ general, profesional tehnic și superior.

„Prin aceste inițiative, elevii și studenții vor avea ocazia să înțeleagă mai bine impactul tragic al foametei organizate de regimul comunist de ocupație și să reflecteze asupra valorii vieții umane și a respectării drepturilor fundamentale, în contextul istoriei noastre recente”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat al Ministerului Educației și Cercetării.

Activitățile au loc în contextul Zilei comemorării victimelor foametei organizate, marcată anual în a treia sâmbătă a lunii aprilie, conform unei decizii a Parlamentului Republicii Moldova.

Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, aceasta a fost una dintre cele mai mari catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova în secolul XX. Nu a fost o calamitate naturală inevitabilă, ci o tragedie agravată de politicile autoritare și represive ale regimului sovietic. Conform datelor statistice, în doar câteva luni au murit de foame peste 123.000 de persoane, reprezentând circa 5% din populația RSSM. Moldova sovietică a fost regiunea cea mai afectată din întreaga Uniune Sovietică, cu o rată a mortalității de zece ori mai mare decât în Rusia și de cinci ori mai mare decât în Ucraina.


Articolul precedentTraseul Soroca – Unguri este unul din cele mai periculoase în Republica Moldova
Articolul următorDe citit, obligatoriu! Alzheimerul care nu poate desparte sau Ultimul nostru dans…
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.