Maia Sandu cere curățenie generală și pedepse, după scandalul MoldATSA: „Și eu sunt supărată!”

0
28

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cere un control în toate instituțiile publice și angajare în funcții importante doar cu avizul SIS și CNA. În urma scandalului MoldATSA, Sandu promite că banii care au fost primiți nemeritat de unii funcționari urmează să fie returnați. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă convocată la Președinție, scrie anticoruptie.md

Sandu susține că nemulțumirile generate de dezvăluirile despre mărimea salariilor la unele întreprinderi de stat sunt motivate. Șefa statului a cerut înăsprirea verificărilor la numirea în funcții importante.

 „Este normal ca oamenii să fie supărați atunci când văd asemenea lucruri. Și eu sunt supărată. Trebuie să luăm măsuri ferme, să sancționăm abuzurile și să facem schimbările necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. (…)Trebuie să devină obligatoriu avizul SIS și CNA. Trebuie verificate toate informațiile despre experiențele anterioare și trebuie obținute recomandări de la angajatorii precedenți”, a spus Sandu.

Maia Sandu susține că va propune reducerea numărului de membri în consiliile de administrare și limitarea participării unei persoane la un singur consiliu. Modificări vor fi și în ceea ce privește nivelul de remunerare a acestora.

Orice sumă obținută nemeritat sau prin abuz trebuie să fie întoarsă statului. Toți cei care au greșit trebuie să răspundă. (…) Faptul că o persoană din anturajul meu a comis asemenea lucruri agravează situația și mă obligă să acționez cu și mai multă fermitate. Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am știut de aceste abuzuri, dar asta nu este o scuză. Ceea ce s-a întâmplat reprezintă o greșeală sistemică ce necesită intervenții imediate. (…) Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat în cazul Anastasiei Taburceanu. (…) Din păcate, în fiecare familie există câte o persoană care face câte o boroboață”, a mai spus șefa statului.

Sandu a solicitat Guvernului și instituțiilor abilitate implementarea a cinci măsuri prioritare:

  1. Reforma procesului de selecție a conducerii: Numirea persoanelor în funcții-cheie va deveni obligatoriu condiționată de obținerea avizelor din partea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și a Centrului Național Anticorupție (CNA), precum și de prezentarea unor recomandări din partea angajatorilor precedenți.
  2. Revizuirea Consiliilor de Administrație: Guvernul va reduce numărul de membri în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat. O persoană va putea face parte dintr-un singur consiliu, iar remunerațiile vor fi strict reglementate și plafonate, eliminându-se plățile exagerate și nejustificate. De asemenea, indicatorii de performanță vor fi publicați semestrial.
  3. Listarea la bursă și transparența financiară: Punerea în aplicare a unui plan de listare a pachetelor minoritare la bursa din Republica Moldova și pe piețele regionale, alături de publicarea anuală a rapoartelor financiare, a rapoartelor de audit extern și a remunerațiilor conducerii.
  4. Separarea activelor: Întreprinderile de stat vor fi obligate să își separe activele cu potențial comercial de cele pasive sau aflate în proces de insolvabilitate, pentru a permite o gestionare concentrată pe modernizare și creșterea valorii.
  5. Evaluarea asistenței externe: Cancelaria de Stat va evalua toate contractele de consultanță finanțate din asistența externă pentru a se asigura că acestea corespund nevoilor instituțiilor și livrează produse de calitate.

RISE Moldova a dezvăluit că salariul lunar primit de purtătoarea de cuvânt la MoldATSA, Anastasia Taburceanu, era de 120 de mii de lei. Informația a generat mai multe critici în societate. Ulterior, Taburceanu, care este și verișoară cu șefa statului, și-a anunțat demisia, iar PAS a exclus-o și din partid.

Presa a mai scris că Taburceanu ar fi fost angajată și într-un proiect din fonduri europene, cu un salariu lunar de 4000 de euro.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCort de reabilitare instalat la Florești pe perioada caniculei
Articolul următorMai puternică decât cea mai grea încercare: povestea unei femei care a ales viața
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.