Primăria Soroca a obligat prin judecată Inspectoratul de Poliție să caute făptașul care a incendiat gunoiștea de pe strada Negruzzi

0
911

Ancheta privind incendierea unei platforme de colectare a deșeurilor din municipiul Soroca, soldată cu un prejudiciu de aproape 240 de mii de lei, va fi reluată după ce Judecătoria Soroca a constatat că investigația inițială a fost superficială și incompletă. Instanța a decis anularea actului de sistare și a obligat Inspectoratul de Poliție Soroca să efectueze un control suplimentar, folosind toate mijloacele legale disponibile.

Potrivit hotărârii judecătorești pronunțate ieri, 17 decembrie 2025, incendiul a avut loc în seara zilei de 15 octombrie 2025, pe strada Constantin Negruzzi din municipiul Soroca, unde a fost incendiată o platformă amenajată pentru deșeurile menajere. În urma acestui incident, administrația publică locală a raportat un prejudiciu material considerabil, în valoare de 239.892 de lei, bani cheltuiți din bugetul municipal pentru construcția platformei.

La 16 octombrie 2025, Primăria municipiului Soroca a depus un demers oficial la Inspectoratul de Poliție Soroca, solicitând identificarea persoanelor necunoscute care ar fi provocat incendiul. Ulterior, cercetarea a fost sistată, fapt care a determinat autoritatea locală să conteste decizia.

În contestație, primăria a invocat faptul că nu au fost întreprinse toate acțiunile necesare pentru elucidarea completă a circumstanțelor, inclusiv ridicarea și examinarea înregistrărilor video din zonă și identificarea tuturor martorilor potențiali.

Analizând materialele dosarului și argumentele părților, instanța a ajuns la concluzia că investigația nu a fost efectivă și nu a fost realizată „sub toate aspectele”. Judecătoria Soroca a reținut că nu au fost verificate imaginile video existente, nu a fost identificată prezența altor camere de supraveghere din zonă și nu au fost clarificate informațiile referitoare la un presupus autor indicat de un martor.

Instanța a făcut trimitere expresă la prevederile legale, subliniind obligația autorităților de a investiga complet astfel de cazuri:

„Autoritatea competentă să soluţioneze cauza contravenţională are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei, de a evidenţia atît circumstanţele care dovedesc vinovăţia persoanei, cît şi cele care dezvinovăţesc persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional, precum şi circumstanţele atenuante sau agravante”.

Totodată, judecătorul a invocat și dreptul fundamental de acces la justiție.

VEZI ȘI:

Prima platformă modulară pentru colectarea deșeurilor menajere din Soroca a ars în totalitate / VIDEO

Pompierii din Soroca, în luptă cu flăcările: imagini din interiorul intervenției / VIDEO


Articolul precedentPaza, anulare: Redeschiderea „Nikole Park” la Soroca Nouă, anulată
Articolul următor
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.