În urma accidentului din centrul Sorocii au fost spitalizate două femei și șoferul. Toți sunt vii / VIDEO

0
3791

Polițiștii din municipiul Soroca au intervenit astăzi la locul unui accident rutier, despre care Observatorul de Nord a scris anterior. Conform cercetărilor preliminare, accidentul s-a produs în momentul în care un bărbat în vârstă de 51 de ani, conducând un automobil de marcă Volkswagen, a pierdut controlul asupra volanului, intrând în coliziune cu un microbuz de rută de model Mercedes-Benz, care staționa la o stație de așteptare. Șoferul microbuzului era, de asemenea, un bărbat în vârstă de 51 de ani, ne informează Inspectoratul de Poliție Soroca.

În urma impactului, trei persoane au suferit răni și au fost transportate la Spitalul Raional Soroca pentru îngrijiri medicale. Printre victime se numără o femeie care a ajuns sub roțile microbuzului și două pasagere care se aflau în interiorul transportului public.

“Atât șoferul Volkswagen, cât și șoferul microbuzului Mercedes-Benz au fost supuși testelor cu alcoolscopul, iar rezultatele au arătat că aceștia nu se aflau sub influența alcoolului la momentul accidentului. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului rutier și pentru a determina responsabilitatea în acest caz” ne-a comunicat Svetlana Talpă, ofițer de presă al IP Soroca.

Între timp femeia care a suferit cel mai mult, rămâne internată în secția traumatologie cu o plagă și contuzie cranio-cerebrală de gravitate medie. O doamnă pasageră a fost internată în secția neurologie, aceasta s-a lovit de scaun, iar alta a plecat deja acasă. Între timp șoferul, care inițial refuzase internarea, a fost spitalizat totuși pentru unele investigații suplimentare, ne-au declarat surse din cadrul Spitalului Raional Soroca. 

Deși pe rețelele de socializare se vehiculează că o victimă a accidentului a decedat, nu este așa. Vă recomandăm să vă informați din surse credibile, cum ar fi Observatorul de Nord și nu de pe platforme dubioase din internet, comentarii irelevante sau din zvonuri.


Articolul precedentSoroceanul Veaceslav Mâțu, elev la LT „Petru Rareș”, discipolul antrenorului Vitale Lohov, a câștigat titlul continental la kurash
Articolul următorEi vor să fie primar la Cașunca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.