Grigoraș este un băiat ca mulți alții, dornic de joacă și de a cunoaște cât mai multe. Un lucru însă îl diferențiază față de alți semeni, cu toate că are deja 11 ani, nu a mers niciodată la școală. Copilul trăiește în municipiul Soroca împreună cu buneii săi, care îi sunt și mamă și tată, fiind luat în grija acestora după divorțul părinților.
Atunci când ceilalți copii de seama sa merg la lecții, îl putem întâlni pe Grigoraș în Parcul “Mihai Eminescu” din Soroca, unde face curățenie ca să le ajute pe bunica și mătușa sa. Nu poate citi și nici nu știe a scrie, iar visul său cel mai mare este să devină elev și să învețe.
ACTUALIZARE: După ce am publicat reportajul video despre Grigoraș, băiatul de 11 ani care nu a mers niciodată la școală, primăria municipiului Soroca a venit cu un comunicat în care informează că băiatul a fost încadrat într-o instituție de învățământ din municipiul Soroca. Mai multe detalii aici – https://observatorul.md/important/2021/09/02/95093_primaria-soroca-informeaza-ca-a-rezolvat-problema-lui-grigoras-si-baiatul-merge-deja-la-scoala
Reportajul este realizat în cadrul unui proiect sponsorizat de Fundația Thomson Reuters ca parte a Asistenței pentru mass-media independentă din statele Parteneriatului Estic, care este finanțat de Biroul pentru Dezvoltare, Comunitate și Dezvoltare al Regatului Unit.