Primăria Soroca informează că a rezolvat problema lui Grigoraș și băiatul merge deja la școală

0
677

După ce am publicat reportajul video despre Grigoraș, băiatul de 11 ani care nu a mers niciodată la școală, primăria municipiului Soroca a venit cu un comunicat în care informează că băiatul a fost încadrat într-o instituție de învățământ din municipiul Soroca. Amintim că băiatul trăiește în municipiul Soroca împreună cu buneii săi, care îi sunt și mamă, și tată, fiind luat în grija acestora după divorțul părinților. 

„S-a rezolvat problema băiatului de 11 ani, din mun. Soroca, care nu a frecventat niciodată școala. Menționăm, că această problemă de mult timp se află în vizorul autorităților locale și Asistenței Sociale, doar că bunicii, în grija căruia se află copilul, niciodată nu s-au adresat la vreo instituție de învățământ ca să depună cerere pentru școlarizarea băiatului, motivând că nu au actele necesare. La solicitarea primarului mun. Soroca, Lilia Pilipețchi, angajații de la Asistența Socială au mers acasă la familia respectivă, au mai cercetat cazul, după care s-au deplasat și la o instituție de învățământ , unde directorul a acceptat școlarizarea băiatului. Asistenții sociali au mai încercat să înscrie acest copil la școală, doar că acesta nu-și dorea să o frecventeze. În curând va fi soluționată și problema actelor minorului. Chiar de la 1 septembrie băiatul este școlar, tot Asistența Socială ia acordat un ajutor, procurându-i ghiozdanul și rechizitele necesare” se spune în comunicatul Serviciului de presă al primăriei mun. Soroca. 

Menționăm că nici fratele său mai mare, care are 16 ani, nu a avut noroc de școală, în schimb și-a găsit de lucru. Între timp, Grigoraș avea grijă uneori de verișorul său mai mic, în timp ce bunica și mătușa mergeau la serviciu.

Îi urăm succes lui Grigoraș la școală!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.