Sofronie Guţu şi Petru Pasîncu erau doi fotografi amatori care au imortalizat oamenii, casele şi atmosfera satelor Tătărăuca Veche şi Tătărăuca Nouă, dar şi a altor localităţi din împrejurimi, timp de mai multe decenii la rând. Au trecut demult la cele veşnice, dar fotografiile cu chipurile consătenilor, cu straiele de cândva şi casele tradiţionale au rămas şi astăzi mărturie a acelor vremuri.
Sofronie Guţu s-a născut la 22 martie 1914 şi în viaţa sa a avut mai multe pasiuni — vânătoarea, muzica şi fotografiatul. Astăzi în casa sa cu prispă şi obloane locuieşte nora, la care se şi păstrează o parte dintre fotografiile făcute de moş Sofronie, cum îl ţin minte localnicii.
“În tinerețe a fost muzicant, cânta la vioară, mai avea o muzicuţă de gură şi o armonică”, îmi povesteşte nepoata Maria Liaşuc. Cât priveşte pasiunea sa faţă de fotografii, apropiaţii spun că era aproape nedespărţit de camera foto, iar o odaie din casă a transformat-o într-un laborator foto.
“Pasiunea de a fotografia se vede că o avea de la sine, era, posibil, o atragere faţă de acest lucru, continuă nepoata. Avea toate cele necesare acasă pentru a face fotografii, s-au păstrat până în prezent în geamantane. Cumpăra hârtie specială de la Soroca şi Otaci, era hârtie cu luciu şi hârtie mată, se pregătea minuţios pentru acest proces. De multe ori asistam când pe foaia albă din lichidul amestecat cu chimicale apărea imaginea din cadru. Era ceva fascinant pentru noi, copiii, îmi permitea să facem careva operaţii din cele ce se petreceau acolo în întuneric, deoarece le făcea în beznă totală”.
Maria Liaşuc, nepoata lui Sofronie Guţu: “Fotografia tot satul şi pe oricine se adresa la el. De eram la pădure, neapărat apăreau noi fotografii cu pădurea, copiii şi oameni care se găseau acolo, de eram în oraş, ne făcea acolo poze. Iubea să ne plimbe în excursii, la vârsta de numai 5-6 ani eu cu sora mea mai mare făcusem excursii deja la Odesa, Kiev, Chişinău şi veneam neapărat cu fotografii de la mare sau de la Teatrul de Operă. Fotografia şi nunţi, şi înmormântări, pentru amintire şi nu pentru business”.
Fotografii realizate de Sofronie Guţu:
Moş Sofronie se minuna mai apoi când apăruseră primele camere foto digitale şi spunea că pentru el sunt o “fantezie”. În satul învecinat “activa” alt fotograf amator —
Petru Pasîncu. A văzut lumina zilei la 10 noiembrie 1920 în Tătăruşii Noi, cum se numea pe atunci Tătărăuca Nouă de astăzi. De profesie tâmplar, era îndrăgostit şi el de camera foto şi vioară, fiind chiar şi membru al fanfarei din Tătărăuca Nouă, căreia i se dusese faima şi peste hotarele localităţii. “Avea unul o vioară din Slobozia, el a auzit-o cum cântă, i-a plăcut şi a făcut o copie după acel model, îmi zice feciorul său, Vasile Pasîncu, arătându-mi vioara meşterită de tatăl său. El singur a făcut această vioară la care cânta. Dar el făcea, de obicei, uşi şi ferestre pentru săteni, a făcut şi o răstignire din tei pe care a dus-o la biserică”. A avut câteva camere foto de producţie sovietică, una dintre ele de marca “Sputnik” se păstrează şi astăzi în familie.
“Nu ştiu de unde tata a găsit o cameră foto pentru amatori, îndoit mai mică decât aceasta care s-a păstrat. El făcea fotografiile şi le mărea, fiindcă peliculele erau 6×6 cm. Făcuse o ramă specială la fereastră cu o gaură şi când la amiază bătea prin ea soarele el făcea fotografiile. Se porăia în casă cu proieviteliu şi zacrepiteliu (developatorul şi fixatorul — n.a.), mai avea fel de fel de instrumente”.
Vasile Pasîncu, feciorul lui Petru Pasîncu: “Nu ştiu de unde avea pasiunea aceasta, dar îi plăcea să se ducă prin sat, mai ales prin Slobozia şi să fotografieze. Fotografia oamenii în special duminica şi pe urmă le ducea fotografiile, lua puţin ca să-şi acopere cheltuielile. La nunţi nu mergea să fotografieze la comandă. Şi-a luat o cameră foto cu foi, pe urmă alta”.
Fotografii realizate de Petru Pasîncu:
La fel ca şi Sofronie Guţu, era pasionat de fotografierea consătenilor săi, pe care-i surprindea în diferite ipostaze sau îi aşeza atent ca să iasă bine în fotografie. Unii dintre copiii fotografiaţi atunci azi sunt deja bunei. Şi ca să înţelegem cât de valoroase sunt fotografiile făcute de ei, vă propunem să admiraţi câteva dintre ele, care bine ar fi să-şi găsească locul la vreunul dintre muzee.
