Până la reluarea campionatului Republicii Moldova la fotbal, Divizia B, echipa EFA din satul Visoca participă la tradiționalul turneu de pregătire cu genericul „Chișinăul de seară”. În competiție s-au înscris 16 formații, împărțite în două subgrupe a câte 8 echipe.
După cum ne-a relatat unul din antrenorii echipei, Petru Ciobanu, după cinci etape visocenii ocupă locul IV, care le permite accederea în etapa finală, în care vor juca primele patru echipe din fiecare subgrupă. În etapa ordinară, cei de la EFA au câștigat în fața puternicei formații CF Oguzsport din Comrat. În prima parte a meciului, sorocenii au marcat de trei ori, prin Ion Morari, Vasile Pașa și Valentin Bacalâm. Adversarii au ratat un penalti, dar au marcat de două ori în repriza secundă.
În etapele precedente, visocenii au obținut următoarele rezultate: 0-2 cu echipa Buiucani, 0-2 cu fotbaliștii de la Cricova, 1-0 în confruntarea cu formația din Togatin și 5-1 în meciul cu Real Succes-2. Următoarea etapă va avea loc sâmbătă, 12 februarie, în care FC EFA joacă împotriva echipei ȘSSF Nr. 2 , iar în ultima etapă preliminară echipa din raionul Soroca se va confrunta cu fotbaliștii din Bardar.
Să menționăm și faptul că meciurile se desfășoară pe stadionul sintetic din comuna Stăuceni.