FC Inter mai face un pas greșit, iar EFA nu a putut să-i „răzbune” pe soroceni, deși au fost la câteva secunde până la un rezultat mare

0
191

Campionatul Republicii Moldova la fotbal. Liga a II-a, seria Nord

După mai multe etape, când formațiile sorocene, FC Inter într-un mod stabil, iar FC Visoca și EFA mai „împușcau”, din când în când, se pare că s-au terminat cartușele și visele noastre la promovarea sorocenilor se năriue ca un castel de nisip. Cel puțin rezultatele etapei de astăzi ne-au tăiat din elan și ceea ce părea o certitudine se transformă într-o „fata morgana”.

Altfel, calendarul a fost nemilos cu echipa FC Inter, care în octombrie a avut programate meciuri cu trei dintre cele mai importante competitoare în lupta pentru promovare – Iscra, FC Edineț și FC Sângerei. Cu primele două ai noștri deja au suferit eșecuri usturătoare, iar meciul de sâmbăta viitoare ne va da un răspuns explicit la cea mai importantă întrebare: vor mai lupta fotbaliștii soroceni pentru promovare sau „până aici a mers soldatul”?. Or, nu vreau să par răutăcios (se întâmplă astfel de metamorfoze și cu echipe mai mari) dar când pierzi cu scorul de 0-3 sau 1-3 este greu să dai vina pe arbitri sau pe alte circumstanțe „atenuante”. Nu de alta, dar în aceasta etapă sorocenii au marcat golul de onoare doar în prelungiri.

Despre fotbaliștii de la EFA pot spune numai de bine. Jucând la Râbnița, visocenii au fost la câteva secunde până la un rezultat mare, gazdele egalând în prelungiri, EFA reușind chiar să deschidă scorul. Chiar dacă echipa a suferit înfrângere, avem tot dreptul să afirmăm că rezultatele pozitive vor veni și că un loc mai sus de mijlocul clasamentului ar fi unul meritat. Același lucru am putea spune și despre FC Visoca, care în această etapă nu a jucat.

În schimb a jucat și a făcut-o bine echipa de pe ultimul loc, CF Râșcani, care le-a „tăiat aripile” Vulturilor Cutezători (la oaspeți unul din goluri a fost marcat de soroceanul Igor Lohov). Un rezultat surpriză a fost înregistrat și la Sângerei, unde gazdele au capitulat în fața echipei de la Pepeni, care, se pare, devine principala candidată la promovare.

Iată și rezultatele tehnice ale etapei: LOCOMOTIVA-OLIMPIA: 4-0; CF RÂȘCANI-VULTURII CUTEZĂTORI: 3-2; FC GRĂNICERUL-FC ȚARIGRAD: 0-0; ISCRA-EFA: 3-2 (Efim Tuluc, minutul 41, Igor Diaconu, 42, Alexandru Popovici, 90+2/Victor Sârghi, 11, Vitalie Scorpan, 58); FC EDINEȚ-FC INTER: 3-1 (Segiu Slesarciuc, 23,84, Sergiu Popovici, 32/Vlad Savițchi, 90+4); FC SÂNGEREI-FC PEPENI: 0-2.

După această etapă FC Inter a coborât pe locul secund:

Etapa următoare se va disputa sâmbătă, 22 octombrie, cu începere de la ora 14:00. Pe stadionul municipal din Soroca, FC Inter primește replica echipei FC Sângerei și poate demonstra că cele două înfrângeri la scor nu au afectat moralul fotbaliștilor. La fel și EFA are meci greu, pe teren propriu, în compania formației FC Edineț. FC Visoca pare să fie victimă sigură în meciul de la Pepeni, în confruntarea cu liderul, deși… Vasile Zăbrian și K au demonstrat, în repetate rânduri, că pot răsturna „carul mare”. În celelalte meciuri se întâlnesc FC Țarigrad-Iscra, Vulturii Cutezători-FC Grănicerul și Olimpia-CF Râșcani. (Dan AOLEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.