FALS: Exporturile Moldovei depind fundamental de Rusia

0
60

Recent, site-ul cu politică editorială pro-Kremlin Vedomosti.md care este pagina web a publicației „Молдавские Ведомости” a publicat un articol în care se menționează, printre altele, că exporturile din țara noastră sunt dependente de Rusia. Această informație este falsă. Datele oficiale arată că în prezent volumul de exporturi în Rusia reprezintă doar 5,1%, iar 61,6% din exporturi merg către țările Uniunii Europene.

Textul se dorește o analiză a vizitei președintei Maia Sandu la București: «Майя Санду совершает поездки отчаяния… Ситуация в Молдове радикально отличается от той, что в Румынии и Украине. Экспорт фундаментально зависит от России» (în traducere: „Maia Sandu întreprinde vizitele disperării… Situația în Moldova se deosebește radical de cea din România și Ucraina. Exportul este dependent de Rusia de o manieră fundamentală”). Articolul, plasat și pe Facebook, a adunat în două zile 62 de distribuiri, 114 reacții și 29 de comentarii.

Afirmația privind exporturile este falsă, iar jurnaliștii nu s-au bazat pe date statistice oficiale. Astfel, datele privind exportul de mărfuri în ultimii 5 ani, publicate acum două luni de Ministerul Economiei, arată o descreștere a volumului de exporturi de mărfuri din R. Moldova în Federația Rusă și o creștere constantă a exporturilor către țările Uniunii Europene.

Sursa: Ministerul Economiei

În prezent, volumul de exporturi în Rusia reprezintă 5,1%, iar 61,6% – către țările UE. Exporturile în Federația Rusă au scăzut treptat din 2017, când constituiau 11,4%, iar cele către UE au crescut de la 57,6% în 2017 la 61,6% în 2022.

În concluzie, exportul de mărfuri al Moldovei nu depinde „fundamental” de Rusia.

Speculațiile despre exporturile moldovenești în Federația Rusă, în comparație cu exporturile în Occident fac parte din narativul pro-Kremlin de denigrare a spațiului comunitar. Portalul Stopfals.md a dezmințit și alte dezinformări la acest subiect. Anterior, portalul Sputnik.md a interpretat tendințele date privind exporturile moldovenești în UE, publicând o știre în care se menționează că Uniunea Europeană nu are nevoie de fructele și pomușoarele moldovenești, ceea ce este o dezinformare. Totodată, acum trei ani,  în plin sezon agricol, portalul rusesc Ren.tv publica un articol în care se menționează că „80-90% din exporturile din Republica Moldova sunt îndreptate către Federația Rusă”. Realitatea era cu totul alta, după cum a rezultat atunci portalul Stopfals.

Viorica Zaharia

Stopfals.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.