În primul articol al seriei în care ne-am propus să citim obiectivele partidelor pentru anul 2018, an crucial pentru destinele R. Moldova, am abordat două dintre ele cu cea mai mare reprezentare în arcul parlamentar – Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor.
Am ajuns la concluzia, că așa cum aceste partide și liderii lor au fost plămădiți în covata aceleiași case politice – a Partidului Comuniștilor, sunt discipolii aceluiași mentor – Voronin, au incubate aceleași deprinderi – cele ale statului comunist mafiot, sunt de aceeași formație ideologică – a antiromânismului cominternist , ele – partidele și ei – liderii, au la nivel macro-politic două obiective majore comune. Primul obiectiv comun este contracararea unionismului în anul Centenar al Marii Uniri și, cel de-al doilea, – compromiterea în continuare a vectorului european.
PD și PSRM au atacat, atacă și vor ataca cele două obiective cu aceeași determinare atroce, dar în stil diferit – socialiștii direct și zgomotos, pe placul Moscovei; așa zișii democrați – molcom, pe ascuns, bine deghizați în mantia „inamicului”, ca să nu trezească vigilența lui, a Europei și a României.
Mijloace diferite pentru același scop, am spune, doar că banii Moscovei lovesc direct ținta prin socialiștii lui Dodon, pe când banii Europei și României ricoșează și lovesc prin așa zișii democrați ai lui Plahotniuc aceeași țintă ochită de servanții Moscovei.
Pe de altă parte, la nivel micro-politic, instinctele rapace moștenite și lupta pentru deținerea mânerelor puterii și ale capitalului în Republica Moldova vor posta aceste două grupări pe obiective divergente, unul dintre care va fi cotonogirea reciprocă, asigurarea propriei hegemonii. Cu cât se apropie anul 2018, cu atât lupta devine mai aspră, iar mijloacele de luptă mai sofisticate. Așa zisa dejucare spectaculoasă de ultimă oră a tentativei de asasinare a liderului PD cu indicarea surselor de inspirație rusească este dovada durității până peste limite a luptei pentru putere dintre cei doi discipoli ai lui Voronin.
Cazul arată și cât de mare pentru ei este miza statului capturat. Pentru ca să-l poată controla tot așa cum li s-a reușit de la 2015 încoace, dar poate și mai mult, după 2018, ei sunt gata să arunce Republica Moldova în hăul sângeros al teroarei politice, de speță mafiotă. Dacă este adevărat subiectul dejucării asasinatului la comandă ori dacă el nu este altceva decât o înscenare ridicolă a „victimei”, cazul trebuie luat foarte în serios de restul societății, pentru că efectele ambelor variante în derulare trebuie considerate dezastruoase.
Un asasinat pus la cale și adus la îndeplinire ar însemna bulgărele mic al unei avalanșe mari care ar zdruncina din temelie stările de spirit și așa aduse la limita deznădejdii ale societății. O înscenare pusă la cale (implicând costuri și resurse administrative deosebit de mari), înainte de a fi ridicolă și iresponsabilă, este mai întâi de toate periculoasă din perspectiva consecințelor urmărite de organizatori.
Or, contra-prețul „thrillerului” nu este atât victimizarea țintei atentatului, a liderului PD, cât motivarea acestuia să „strângă șuruburile”, să transforme Republica Moldova într-un stat polițienesc, care este în stadiul de instituire, are deja dimensiunea și caracteristici legiferate. Prototipul unui asemenea stat și „ajunsurile” lui nu trebuie căutate departe peste hotare, în Coreea de Nord, Venezuela sau Rusia. Îl găsim și le „contemplăm” în istoria de acum opt ani a Republicii Moldova.
Acesta este statul lui Voronin (rămas nepedepsit) care a funcționat în regim de teroare din 8 aprilie 2009 și până în iulie a aceluiași an. Îi cunoaștem faptele, dar merită se le pomenim și astăzi, cu prilejul Săptămânii Patimilor în care suntem: un tânăr ucis cu cruzime în PMAN, alții omorâți și aruncați pe sub garduri, incriminându-li-se sinuciderea; arestări cu hapca în plină stradă, în licee și universități; băieți și fete încarcerați, torturați, violați, trecuți prin coridoarele morții; părinți plângând în disperare pe la porțile închisorilor; „justiția din iad” pusă pe conveier în subsolurile poliției; parteneri de dezvoltare demonizați, opoziție politică învinuită de tentativă de lovitură de stat; propagandă totală insidioasă și mincinoasă și multe, multe… lichele.
În 2009 statul polițienesc al lui Voronin nu a trecut de baricada electorală din 29 iulie ridicată de cetățenii revoltați. Regimul Voronin s-a prăbușit ca un arbore putred, dar așchii din el au căzut greu peste guvernarea democratică și pro-europeană care s-a anunțat. Atât de greu, încât în opt ani discipolii lui Voronin au reușit să anihileze rând pe rând toate componentele de altă natură decât cea comunistă și să se constituie într-o forță politică amenințătoare cu chipul unui monstru bicefal. El și-a crescut mușchii și fălcile din materia lichelelor, în primul rând, aceleași cu elementul corupt, apt de minciună, duplicitate, ticăloșenie și având principalul instinct setea de îmbuibare.
Acum, cele două căpățâni ale monstrului – Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor – sunt puse pe ceartă, sunt gata să se sfârtece reciproc, să-și spargă țeasta una alteia pentru dreptul de a devora de una singură biata lor jertfă – statul capturat și cetățenii lui sleiți de corupție, de taxe, de amenzi, de impozite, de dezmățul birocratic. Bestia bicefală se teme că, așa scundă și slabă cum este, Republica Moldova ar putea să încerce și în 2018 să se dezbaiere de urâta făptură. Or, asta înseamnă moartea monstrului bicefal, a acestei ultime progenituri comuniste.
Ca să evite acest final, iată, căpățânile pun la cale atentate, desenează cu bățul pe nisip asasinate, se dau în spectacol și fac tumbe propagandistice ca doar să mai împletească vreo punte de rezervă peste pârleazul electoral din 2018. Un stat polițienesc, introdus ca obiectiv de tactică electorală și dotat cu legi și regulamente excepționale de strâmtorare a drepturilor constituționale ale cetățenilor, dar și a concurenților politici, s-ar mula extrem de bine peste niște alegeri de model uninominal ori mixt, controlate cap-coadă de cel ce pretinde că ține prada – Republica Moldova – între dinți.
Se va lăsa Republica Moldova înghițită de această fiară? Se vor găsi oare până atunci forțe politice de alternativă care să-i dea bestiei peste gură și să-și facă din acest deziderat un obiectiv strategic major? Pentru că în prezentul articol a trebuit să desprindem ce obiectiv urmărește senzaționala dejucare a asasinatului anunțat, vom încerca să răspundem punctual la întrebare în articolul următor.
Valeriu Saharneanu
