Pompierii au depistat cadavrele a doi oameni într-o casă de locuit cuprinsă de flăcări din Slobozia-Cremene. Astăzi, 20 decembrie 2019, pompierii din nordul țării au fost solicitați la lichidarea unui incendiu care s-a produs într-o casă de locuit din localitatea Slobozia-Cremene, raionul Soroca.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 12:24. Potrivit datelor IGSU, o casă este cuprinsă de flăcări și fum dens. Trei echipaje de pompieri au ajuns la fața locului în cel mai scurt timp, reușind localizarea arderii către ora 12:49, astfel evitând răspândirea focului la alte locuințe În timpul intervenției salvatorii au depistat cadavrele a doi soți, a unui bărbat în vârstă de 67 de ani, dar și a unei femei în vârstă 72 de ani. Potrivit datelor preliminare, focul a distrus în totalitate bunurile materiale din interiorul a două odăi. Pompierii continuă să lucreze la lichidarea arderii. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI