Doi bărbați din satul Gribova, raionul Drochia, au fost condamnați recent la închisoare pentru acte de huliganism comise în toamna anului trecut, într-un local din localitate. Incidentul s-a produs pe 11 septembrie 2024, în jurul orei 19:30, la terasa unui magazin alimentar din sat. Cei doi bărbați, aflați în stare avansată de ebrietate, au inițiat un conflict spontan cu doi consăteni, pe care i-au agresat fizic, aplicându-le multiple lovituri cu pumnii și picioarele, inclusiv în regiunea capului și spatelui.
În urma altercației, una dintre victime a suferit leziuni calificate drept „vătămare neînsemnată”, iar cealaltă – „vătămare ușoară” a integrității corporale. Ambii bărbați agresați au declarat că nu au provocat atacul și nu aveau vreo relație anterioară cu inculpații. Aceștia au fugit ulterior de la fața locului.
Martorii prezenți au confirmat agresiunea, iar un apel la serviciul 112 a alertat poliția și ambulanța. Victimele au fost examinate de specialiști medico-legali, iar leziunile constatate au confirmat gravitatea faptelor.
Instanța de judecată a stabilit că inculpații au acționat în înțelegere prealabilă, încalcând ordinea publică într-un mod periculos pentru societate. În motivarea sentinței, judecătorii au menționat că ambii inculpați au antecedente penale și contravenționale – unul având 12 sancțiuni anterioare, iar celălalt, 22.
Unul dintre inculpați a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. Celălalt inculpat, deja condamnat anterior pentru alte infracțiuni, va ispăși o pedeapsă cumulată de 3 ani și 6 luni de închisoare în regim similar.














