Aflați din emisiunea “OBSERVATORUL”: Potențialii investitori ai stației de epurare

0
66

Primii pași pentru construcția unei stații de epurare au fost efectuați, iar responsabili de implementare sunt nu doar autoritățile publice locale, dar și cele centrale. Despre aceasta ne-au comunicat invitații ediției de astăzi, 30 martie, a emisiunii “OBSERVATORUL”. Este vorba despre primarul orașului Soroca Victor Său și Alexandru Sorocean, șeful Secției Construcții, Gospodărie comunală și Drumuri din cadrul Consiliului raional.

Ani de zile ape reziduale se revarsă în râul Nistru. “Acum avem oportunitatea să atragem investiții din Slovenia pentru construcția unei stații de epurare”, a declarat în cadrul emisiunii primarul Victor Său.

Domnul Alexandru Sorocean a făcut parte din echipa de specialiști din Moldova care a efectuat recent o vizită de lucru în Slovenia, unde au fost vizitate două stații de epurare. Mai multe detalii aflați urmărind integral emisiunea mai jos:

Această emisiune este realizată cu suportul financiar al Ambasadei SUA la Chișinău în cadrul proiectului “Dezvoltare prin digitalizare”. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu neapărat reflectă poziția Ambasadei.


Articolul precedentCercetaţi penal pentru furt de pompe
Articolul următorReforma sistemului electoral: UNII VOR, IAR ALŢII NU DORESC!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.