DECLARAŢIE: PCRM cheamă la conlucrare în Consiliul orăşenesc

1
33

Fracţiunea PCRM din Consiliul orăşenesc (CO) nu a participat la şedinţa CO din 22 august şi vrem să vă spunem cauza.

În primul rând, nu suntem mulţumiţi de ceea ce face Primăria Soroca. Unele proiecte sunt stopate, altele tărăgănate. Au rămas zile numărate până la Ziua oraşului, dar vedem că oraşul practic nu este pregătit de sărbători. Nu auzim de careva acţiuni pentru copii, pensionari sau alte grupuri sociale din oraş şi este trist de trăit astăzi în Soroca – oraşul este destul de murdar, terenurile de joacă sunt vopsite de reprezentanţii partidelor, nu din sursele preconizate de CO pentru amenajare. Acelaşi lucru se referă şi la alte obiective or, acolo unde  noi nu am reuşit să punem gardurile, ele aşa şi nu au fost instalate. Unde le-am instalat, ei nu au reuşit să le vopsească. Florile sădite în primăvară toate se usucă, dar noi locuim pe malul Nistrului. Nu vorbim despre banii cheltuiţi înzadar, dar despre imaginea urbei.

Îmi amintesc cum domnii Său şi Cimbriciuc, în 2015, în perioada preelectorală, asemănau or. Soroca cu un sat, atunci când primar era Elena Bodnarenco. Astăzi noi nu vedem o altă imagine mai bună a oraşului sau măcar menţinerea imaginii urbei la nivelul Elenei Bodnarenco.

Dacă vorbim de proiectele începute de consiliul şi administraţia precedente, am pierdut două proiecte sociale pentru persoanele în etate, propuse de Guvernele Cehiei şi Austriei, din cauza Primăriei Soroca. Nu am pierdut proiectul de iluminare stradală numai datorită consilierilor, care nu au susţinut refuzul de la proiect, iniţiat de două ori de primar. Nu ştim din ce cauză în unitatea de implementare a aceluiaşi proiect nu au intrat persoane din CO, aparatul primăriei, dar au intrat oameni din anturajul domnului primar… Proiectul locuinţelor sociale este boicotat de lucrători din cauza reţinerilor la salarii – nici primarul, nici preşedintele raionului nu-şi bat capul de starea proiectului.. Proiectul ecologic de curăţire a lacului Ivancenco, de circa 6,6 milioane lei, tot întârzie, inclusiv din cauza neachitării alocaţiei primăriei Soroca.

Noi nu intrăm în aşa-numita “coaliţie anti-Său”, fiindcă oraşul şi orăşenii nu trebuie să fie implicați şi să sufere din cauza relaţiilor personale în aşa-numitele reglări de conturi. Nu este un lucru bun. Şi PCRM, şi PLDM, şi PSRM, şi PN, şi PD au promis ceva alegătorilor în campania electorală. Nu venim la şedinţe să votăm contra Său sau altcuiva, dar nici nu susţinem situaţia în care 20-30 de subiecte ale locuitorilor oraşului sunt scoase de pe ordinea de zi pe motiv că aleşii locali au obosit, nu au avut timp de a le examina. Consilierii care şi-au dublat indemnizaţia nu au timp pentru examinarea subiectelor, dar este vorba despre viaţa omului, care, posibil, vara vrea să construiască…

Nu putem fi de acord când consilierii, din ură faţă de primar, nu susţin subiectele ce ţin de buget. Atunci când aceste subiecte nu sunt adoptate, oraşul nu se poate dezvolta.

Noi, comuniştii, venim cu propunerea de a organiza o Masă rotundă cu participarea primarului, viceprimarilor, tuturor consilierilor, cetăţenilor de onoare ai oraşului, presei locale, ONG să discutăm, care este menirea noastră? Să facem revizia proiectelor în derulare. Să luăm exemplu de la primăriile comunelor,  care conlucrează cu comunitatea, le cer părerea privind prioritizarea problemelor comunitare, se promovează activ pe reţele, sunt la vedere. La noi consilierii votează în dependenţă de atitudinea faţă de primar, primarul din ură faţă de consilieri nu arată deloc activitatea consiliului, aceştia nu sunt invitaţi, despre ei nu se scrie.  Pare că lucrează doar primarul.

Puteam să critic primarul din prima zi, cum o făcea dumnealui toţi patru ani cât am fost primar, dar am tăcut un an, ca să nu zică nimeni că îmi exprim atitudinea personală faţă de primar sau m-am supărat că nu am fost realeasă primar. Nu vorbesc acum că trebuie să ne închinăm în faţa consilierilor, trebuie să fie clar că atunci când decizi să devii primar trebuie să înţelegi că tu personal rămâi pe planul doi, iar pe planul întâi eşti persoană publică, deţinător al unei funcţiei publice, ales local. Trebuie să rezolvi problemele oraşului. Luni, preşedintele fracţiunii PCRM din CO s-a întâlnit cu primarul şi i-a propus să introducă pe ordinea de zi toate subiectele care nu au fost votate în prima parte a şedinţei, pentru că nu este timp. Problemele necesită a fi soluţionate.

Vrem să punem capăt acestui haos, să ne suflecăm mânecile şi să ne punem pe lucru spre binele cetăţenilor!

Elena Bodnarenco, deputat în Parlamentul RM din partea PCRM

Publicitate politică


Articolul precedentPROGRAMUL FESTIV dedicat sărbătorilor care se apropie
Articolul următorRAIONUL SOROCA: Cazurile de hepatită virală A, în creștere
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

1 COMENTARIU

  1. Majoritatea APL din Moldova deja au toate activitatile sale afisate pe saiturile sale , unde impreuna cu cetatenii se fac sondaje si se iau in calcul la momentul deciziilor si parerea societatii civile. Ma refer cind exista proiecte sau se calculeaza bugete importante se face un sondaj publicat unde toata lumea hotaraste , la Soroca este o mentalitate retardata care aduce aminte a colhoz sovietic unde eu si drujii mei hotarim …………………..Societatea civila vrea sa participe la luarea decizilor si sa fie totul transparent. Sincera sa fiu pina in ziua de azi nu-mi explic ce cauta d. Mitu in primarie si ce reprezinta acest domn . Dupa ultima discutie avuta cu el mi-am dat seama ca habar nu are unde se afla (mi-a zis ca trebuie sa fiu multumita ca mi-a dedicat 5 min, si ca a vorbit cu mine ). Acesta nu este un retard sovietic , nici macar elementarul lucru nu intelege acest individ ca primariea este pentru cetaeni si el este un angajat care serveste interesolr cetatenilor , aceeasi politica am vazut-o si la Spitalul Prisacari si nu inteleg un lucru este plin internetul cu informatie despre crimele oribile din acest Spital am inteles ca Mitu a fost responsabilul pe acest Spital atunci vietile acelor bebelusi omoriti nu costa nimic . In loc sa-l traga la raspundere il afiseaza PRESEDINTE DE RAION sunteti o rusine actuala . D Bondarenco are dreptate Soroca nu merita aceasta bataie de joc …………………….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.