Dărcăuți și Băxani sunt printre comunitățile câștigătoare în cadrul programului DAR 1+3

0
1099

În această lună au fost făcute publice proiectele câștigătoare în cadrul Programului ”Diaspora Acasă Reușește” DAR 1+3, fiind selectate în total 42 de primării ce vor avea parte de finanțare. Proiectele urmează să fie realizate până la finele acestui an, iar contribuția statului va fi de 10 milioane de lei.

Printre cele 42 de comunități câștigătoare sunt și două din raionul Soroca – primăria comunei Dărcăuți cu proiectul „Centrul Comunitar de Dezvoltare, model de consolidare a comunei Dărcăuți” și primăria Băxani cu proiectul „Renovarea drumului de acces spre instituțiile publice din satul Băxani, raionul Soroca”. Iată ce planuri au câștigătorii:

Oleg Rozimovschi, primarul comunei Dărcăuți: “Vrem să fondăm un Centru Comunitar și totodată să reparăm clădirea fostei săli de festivități care va găzdui acest centru. Beneficiarii direcți sunt cercul de dansuri pentru copii, care activează în comună. Ne dorim să creăm și grupul seniorilor, ei tot vor fi beneficiari direcți. Vom crea trei locuri noi de muncă. Beneficiari indirecți vor fi membrii comunității, inclusiv persoanele din diasporă. Aceștia când revin acasă pot avea nevoie de un loc unde să se întrunească, să petreacă anumite sărbători, nunți, cumătrii, praznice, etc, ele pot avea loc tot în această sală. Preconizăm să organizăm sărbătorea satului unde ne dorim ca să cerem nu doar susținerea financiară de la diasporă, cum se face de obicei, ci să vină cu propuneri și idei. Vrem să facem planul de dezvoltarea a localității împreună cu diaspora. Deși ei sunt plecați peste hotare, până la urmă baștina este aici”.

Ghenadie Pereteatcu, primarul satului Băxani: “Noi am aplicat în 2019 în proiectul „DAR 1+3” și recent am primit confirmarea că ideea a fost aprobată. Noi urmează să reparăm drumurile din sat și anume pe acelea cu acces spre instituțiile publice, cum ar fi primărie, grădiniță și școală. Din suma de 500 mii de lei, jumătate sunt de la Biroul relații cu diaspora, Primăria Băxani și Consiliul Raional Soroca trebuie să venim cu o contribuție de 150 mii lei, 50 mii lei Asociația de Băștinași din satul Băxani și încă 50 mii lei de la agenții economici. Preconizăm să facem vreo 2-3 kilometri de drum în variantă albă. Lungimea drumului care va fi făcut depinde de grosimea și lățimea pe care o vom alege”.

“Programul „DAR 1+3” are drept obiectiv principal valorificarea potențialului uman și financiar al diasporei în dezvoltarea socio-economică a Republicii Moldova, anunță organizatorii. Acest Program are menirea de a consolida cooperarea dintre Guvern, administrația publică locală, diaspora și partenerii de dezvoltare, oferind autorităților publice locale posibilitatea de a încuraja și stimula implementarea proiectelor, în comun cu asociațiile și membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți în țară”.


Articolul precedentȘase soroceni sunt printre lucrătorii medicali care au primit distincții de stat
Articolul următorSindicaliștii din sănătate vreau ca îndemnizațiile să fie plătite  mai multor categorii de urmași a celor decedați de Covid-19
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.