Copilăria sărbătorită cu zâmbete și culoare la Hristici

0
162

La Hristici, începutul verii a venit cu bucurie, jocuri și multe zâmbete, în cadrul unui eveniment devenit deja o tradiție frumoasă: sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului. Aflat la cea de-a treia ediție, acest eveniment a reunit zeci de copii din sat, alături de părinți, bunici și voluntari implicați.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociației Obștești „Popasul Îngerilor” și al Administrației Publice Locale Hristici, care au contribuit împreună la bucuria celor mici. Activitățile s-au desfășurat la Casa de Cultură Hristici. Copiii au fost întâmpinați de o echipă de animatori talentați, care au reușit, prin jocuri, dans, muzică și momente interactive, să creeze o stare de entuziasm și veselie. Cei mici au participat cu bucurie la toate activitățile, iar curtea Casei de Cultură a fost transformată într-un spațiu plin de culoare, râsete și energie pozitivă.

„Ne bucurăm că am ajuns deja la a treia ediție a acestui eveniment, iar interesul copiilor și al comunității ne motivează să continuăm. Sperăm ca, în anii următori, să fie o sărbătoare și mai bogată, cu și mai mulți participanți”, a declarat Serghei Cucereavîi, președintele AO „Popasul Îngerilor”.

La rândul său, Alexei Ivan, președintele Administrației Publice Locale Hristici, a ținut să mulțumească tuturor celor implicați și să felicite copiii: „Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au oferit din timpul și energia lor pentru ca această zi să fie una specială pentru copiii noștri. La mulți ani tuturor copiilor și o vacanță cât mai frumoasă!”


Articolul precedentCe ar face copiii de la Grădinița nr. 16 „Izvoraș” dacă ar fi pentru o zi mamă sau tată? / VIDEO
Articolul următorLeguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Este dușmanul de temut al diabetului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.