Potrivit hotărârii CEC, fiecare buletin de vot va fi divizat în patrulatere, fiecare având dimensiunile de 110 mm pe 20 mm, numărul cărora va corespunde numărului de concurenți electorali. Lungimea buletinului va corespunde numărului de patrulatere care se imprimă la o distanță de 2,5 mm unul față de altul, iar lățimea – de 140 mm.

Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și se vor distinge după culoare.

Astfel, buletinul de vot pentru alegerea primarului satului (comunei), orașului (municipiului) va fi de culoare roză, pentru alegerea primarului municipiului Bălți și a primarului general al municipiului Chișinău –violet, pentru alegerea consilierilor în consiliile sătești (comunale), orășenești (municipale) –gri afumat, pentru alegerea consilierilor în consiliile raionale (municipale Bălți și Chișinău) –bej.

În partea stânga a fiecărui patrulater se va imprima simbolul concurentului electoral (în
cazul existenței acestuia), în centru se va înscrie numele și prenumele candidatului,
denumirea partidului, mișcării social-politice, blocului electoral sau inscripția „candidat
independent”, iar în partea dreaptă, la aceeași distanță de latura de sus și cea de jos – un
cerc, în care alegătorul va aplica ștampila cu inscripția „Votat”. Concurenții electorali vor fi
înscriși în buletinul de vot cu litere majuscule de aceeași mărime, aceleași caractere, în
ordinea rezultată din tragerea la sorți efectuată de către consiliile electorale de circumscripție.

Potrivit CEC, buletinele de vot pentru alegerile parlamentare noi vor avea aceleași
caracteristici, cu excepția culorii, acestea fiind cafeniu pal. Consiliile electorale de
circumscripție vor aproba textele buletinelor de vot, iar hotărârile vor fi prezentate CEC
conform termenelor stabilite. (Interlic)


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: WC-ul nostru – casa și hrana lor
Articolul următorС Днем рожденья, ВЕЛИКИЙ ТРЕНЕР и БОЛЬШОЙ ЧЕЛОВЕК, СЕРГЕЙ КРУДУ!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.