Colegiul „Mihai Eminescu” – beneficiar al jocului educațional LEGISLAND / VIDEO

0
68

Colegiul „Mihai Eminescu” se numără printre instituțiile beneficiare ale jocului educațional LEGISLAND – un instrument interactiv destinat sprijinirii adolescenților în înțelegerea conceptelor-cheie din domeniul justiției pentru minori.

Prin intermediul acestui joc, elevii au posibilitatea de a asimila într-un mod accesibil și aplicat noțiuni juridice esențiale, precum delimitarea dintre infracțiuni și contravenții, drepturile pe care le au în raport cu legea, precum și rolul instituțiilor care oferă suport și protecție. Implementarea LEGISLAND contribuie la consolidarea educației juridice în rândul elevilor, facilitând conexiunea dintre cadrul normativ și experiențele reale ale acestora.

Unul dintre mesajele centrale internalizate de elevi este că legea nu are doar un rol sancționator, ci în primul rând unul de protecție, fiind susținută de o rețea de actori instituționali și sociali care intervin în apărarea drepturilor lor. Jocul educațional LEGISLAND a fost oferit cu titlu gratuit de către Fundația Terre des hommes Moldova, partener activ în promovarea inițiativelor educaționale dedicate tinerilor.

Diana TANAS, Șefa secției în domeniul educației Colegiul „Mihai Eminescu”, Soroca

Reportaj video realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.

Reporter video: Ana-Maria Novițchi


Articolul precedentMemoria unui veac: Republica Moldova între rai și iad
Articolul următorAstăzi este Ziua Internațională a Sănătății Plantelor
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.