Colectat datele personale ale unor cetățeni din Soroca și a fost amendată cu 80.000 de lei

0
349

  O femeie de 34 de ani a fost amendată, după ce instanța a găsit-o vinovată de „complicitate la pregătirea oferirii de bani, în scopul determinării alegătorului să își exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor”.

Potrivit informațiilor, femeia a acționat în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 2024. Ea avea scopul de a determina cetățenii să voteze într-un anumit mod, susținând o formațiune politică neînregistrată oficial de Comisia Electorală Centrală, transmite stiri.md

Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2024, inculpata a colectat datele personale ale unor cetățeni din mai multe localități din raionul Soroca și le-a instalat pe telefon aplicația „PSB” (Promsvyazbank), convingându-i să voteze conform indicațiilor formațiunii respective, în schimbul unor sume de bani.

„Prin intermediul aplicației au fost transferate sume de bani către destinatarii vizați, pentru ca aceștia să voteze în favoarea unui candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, precum și pentru a vota împotriva modificării Constituției în cadrul referendumului din aceeași zi. Totuși, banii nu au ajuns în posesia acestora, întrucât persoanele vizate au fost informate, ulterior, despre ilegalitatea acțiunilor și au eliminat aplicația de pe dispozitive, pierzând astfel accesul la sumele transferate”, comunică Procuratura Generală.

Instanța de judecată i-a aplicat femeii o amendă în mărime de 800 de unități convenționale, echivalentul a 40.000 de lei. Sursa citată mai notează că inculpata nu și-a recunoscut vina.


Articolul precedentNu vă îmbrăcați la balul de absolvire ca nașele: Sfaturile unui stilist
Articolul următorUn popor care vrea „oameni cinstiți și competenți”, dar…nu știe ce să facă cu ei
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.