Marea criză de securitate continentală generată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a reaprins toate crizele mai mici incubate de cu vreme de metropola sovietică în organismele republicilor naționale devenite state. Vulnerabilitățile au fost preluate de Rusia după dispariția imperiului și gestionate în interesul ei în deceniile care au urmat. În Republica Moldova aceste crize, mici pentru restul lumii și extrem de grave pentru propria-i existență, sunt tocmai două – regiunea transnistreană ocupată de Rusia și autonomia găgăuză – ambele având an de izvod 1990.
Regiunea ocupată de dincolo de Nistru a fost pusă la conservare în 1992 de forțele armate ale Rusiei în perspectiva ca, prin tertipuri, Kremlinul să dobândească pentru ea un statut special prin care obediența politică și dependența economică de Rusia a întregii Republici Moldova să fie fundamentată legal și astfel garantată. Cunoaștem că în anumite etape ale ultimilor trei decenii, proiectul era cât pe ce să fie implementat la presiunea Rusiei, iar în 2003 a fost la distanță de o singură semnătură fatală ca să intre în legalitate.
În răstimpul cât conserva sovietică transnistreană a stat pe raftul de așteptare, pe partea de secesiune politică și vulnerabilizare a Republicii Moldova, Moscova a lucrat cu regiunea din sudul republicii populată parțial de găgăuzi. Minoritatea găgăuză se potrivea perfect în proliferarea în teritoriu a unor măsuri active rusești cu destinație subversivă. O problemă a putut fi lipsa unor contradicții istorice de ordin etnic care să ușureze dinamitarea relațiilor dintre națiunea titulară română/moldoveană și minoritatea găgăuză. „Lacuna” a fost înlăturată cu succes în toamna anului 1990, când serviciile KGB și GRU au provocat criza găgăuză, asistate fiind de agenții infiltrați în mișcarea de eliberare națională a basarabenilor, aceștia ajutând la mobilizarea și deplasarea în regiune a masei de voluntari. Conducerea politică a republicii a reușit atunci să aplaneze o ciocnire directă între moldoveni și găgăuzi, cu consecințe catastrofale imediate și viitoare greu de imaginat, dar pe fundalul operațiunii, propaganda sovietică a reușit să aprindă ura interetnică și să o țină incandescentă ani înainte. În plus, operațiunea s-a soldat cu ocuparea imediată a regiunii de către o unitate militarizată a Ministerului de Interne de la Moscova. De atunci, indiferent ce s-a întâmplat în plan politic și geopolitic în acest spațiu est-european și în Republica Moldova, regiunea a rămas conectată prioritar la pupitrul de comandă al Moscovei, relațiile cu Chișinăul construindu-se în exclusivitate pentru dezvoltarea unor proiecte care să apropie și mai mult regiunea de tărâmurile politic și economic ale Federației Ruse.
Statutul de Unitate Teritorială Autonomă a fost generat în 1994 în Parlamentul Republicii Moldova de un partid politic revanșard și profund corupt, numit Partidul Democrat Agrar. Legea specială, cu prevederi care depășesc limitele constituționale ale statului fondator, a fost elaborată și promovată în Parlament de o grupare coruptă și promulgată de un președinte șantajat consecvent și cu metodă. Amenințările proferate de centre rusești de presiune de la Tiraspol, Comrat și Chișinău că regiunea de sud ar putea să se transforme într-un nou focar de război dacă Parlamentul Republicii Moldova nu i-a în vedere toate „doleanțele” „poporului găgăuz” au însoțit întreaga perioadă de elaborare-aprobare ți promulgare a Legii. Șantajul a „convins” forurile politice ale Chișinăului să respingă propunerile Consiliului Europei de a se lua în lucru și varianta unei autonomii culturale. Ambasada rusă de la Chișinău a fost un jucător deosebit de activ în întreaga perioadă de intrare în vigoare a legii și a rămas așa în toți anii de după 1994. În planul Moscovei de federalizare a Republicii Moldova, autonomia găgăuză era văzută la începutul anilor 2000 drept o piesă deja bine șlefuită ideologic ca alături de regiunea transnistreană, care trebuia să capete un statut juridic și mai special decât cel găgăuz, să asigure strangularea politică a statului și legarea lui juridică de interesele tactice și strategice ale Moscovei în regiune. Tentativa de federalizare eșuată în 2003 se baza inclusiv pe trăinicia acestui al doilea pilon al construcției rusești de andocare a Republicii Moldova. Rateul însă nu a schimbat nimic în organigrama relațiilor Comrat-Chișinău via Moscova. Agentura rusească găgăuză aciuată sub acoperirea organelor de conducere legale ale autonomiei a continuat să vină la Chișinău să ceară ceva bani și facilități de la Guvernul Republicii Moldova ori să-l șantajeze ultimativ cu altceva, dar instrucțiunile operative de activitate pe teren le lua de la Ambasada rusă. Ambasada rusă a fost și este centrul politic detașat de Kremlin la Chișinău care a condus și conduce de fapt autonomia găgăuză.
Un cuvânt aparte în această relație trebuie spus despre comportamentul partidele politice ajunse la guvernare la Chișinău. Începând cu agrarienii și terminând cu șorienii (partidul Șor), acest soi de partide provenite din corupție și imoralitate au făcut pocloane în fața ambasadorului rus ca să li se dea voturile alegătorilor din regiune în anumite scrutine cruciale. Și acest capital electoral era dat cu hurta partidului care se obliga să cotonogească mai abitir interesele vitale ale Republicii Moldova. În baza unor asemenea tranzacții a câștigat președinția Lucinschi în fața lui Snegur (care și-a asumat „meritul” facerii autonomiei în varianta teritorial-administrativă) în alegerile din 1996 și s-au pricopsit cu voturi „la pachet” partidul comuniștilor lui Voronin, al socialiștilor lui Dodon și al „democraților” lui Diacov-Lupu-Plahotniuc, în ani diferiți.
Prin aceste partide, Moscova a lucrat în voie la separarea în profunzime a autonomiei găgăuze de viața social-politică a Republicii Moldova așa încât la începutul anilor 2020, când ele și-au pierdut influența ori au dispărut cu totul de pe scena politică, roadele activității lor toxice pro-ruse au rămas să domine convingerile politicului din regiune și a multor cetățeni îndoctrinați. Infiltrațiile maligne pătrunse prin intermediul mass-media dedicată total propagandei așa zisei ideologii a „lumii ruse”, a sistemului educațional adaptat la narațiunile istorice rusești și-au demonstrat efectul. Iar suprapunerea unor cantități mari de bani aduși în regiune de hoțul condamnat Șor au developat inconsistența totală a întregii construcții autonome. Preluarea puterii în autonomie de către un infractor dat în căutare prin coruperea deschisă a clasei politice locale nu poate fi calificată altcumva, decât sfârșitul ei dezastruos.
Cred că nimeni dintre cei care cunosc realitățile Republicii Moldova nu poate nega faptul că autonomia găgăuză se află astăzi în situația unui faliment politic perfect. Elita politică găgăuză s-a dovedit a fi contraproductivă nu doar în raport cu interesele naționale și geopolitice ale Republicii Moldova, dar și în raport cu interesele vitale ale populației găgăuze care este în continuare supusă rusificării și cu aproape zero eforturi pe planul dezvoltării și afirmării limbii și culturii găgăuze – motivul principal prin care s-a promovat necesitatea instituirii autonomiei.
În contextul agresiunii ruse continue în Ucraina, alte alegeri care se cer conform legii întru înlocuirea puterii locale expirate din toate punctele de vedere par inutile, ba chiar periculoase pentru securitatea statului în întregime. Procedurile de aderare la Uniunea Europeană prin care trece actualmente Republica Moldova o obligă însă la acțiuni nu doar punctuale, dar și eficiente. Zilele acestea, pe 25 aprilie, la Chișinău este programată o masă rotundă pe problemele constituționale ale UTA Găgăuzia. Evenimentul este organizat de Institutul Justiției Constituționale în colaborare cu Asociațiile Etnoculturale din Republica Moldova. Se va aduce în atenție mai multe subiecte legate de statutul juridic și constituțional al autonomiei găgăuze, precum fundamentul regimului constituțional în UTA Găgăuzia, unitatea spațiului juridic al statului moldovenesc, dar și dificultățile actuale în aplicarea normelor Constituției Republicii Moldova în regiune. Pe agenda discuțiilor figurează și teme ce țin de statutul special al UTA Găgăuzia ca formă de autodeterminare a poporului găgăuz, dezvoltarea constituțională a autonomiei în contextul reformei administrativ-teritoriale, delimitarea competențelor între autoritățile din Comrat și Chișinău, precum și protejarea drepturilor găgăuzilor în Republica Moldova. De asemenea, participanții urmează să examineze constituționalitatea legii speciale privind statutul juridic al UTA Găgăuzia și rolul autonomiei în cadrul statalității Republicii Moldova.
Evident, autoritățile Republicii Moldova vor să scoată autonomia din falimentul în care s-a pomenit din punct de vedere politic. Este o recunoaștere a vinei care o poartă istoric toate guvernările care s-au perindat până acum la Chișinău. Firească ar fi și schimbarea juridică a statutului acestei regiuni din unitate administrativ-teritorială în una culturală, în varianta europeană propusă inițial. Chișinăul însă nu va merge până acolo din considerente lesne de înțeles. Din câte se vede, el este dispus să acorde încă o șansă acestui proiect, mizând pe activizarea elementului social și politic sănătos, liber de influențele imperiale rusești.
Vocile acestor oameni interesați în eliberarea găgăuzilor de sub influența propagandei rusești și a banilor murdari a unor hoți condamnați se fac auzite în ultimii ani. Una dintre aceste voci este cea a jurnalistului Mihail Serkeli, fondatorul Asociației Obștești „Piligrim-Demo” din Comrat.
Serkeli este un autor foarte popular de emisiuni pe teme actuale ale autonomiei găgăuze, a Republicii Moldova și regionale legate de războiul rus de agresiune. El a depus la Președinție, Parlament și Guvern o Petiție legată de criza politică și juridică cu care se confruntă autonomia. Pentru că este extrem de explicită și conține propuneri de soluționare văzute din interiorul structurii locale, o vom cita mai jos aproape în întregime:
„Stimată doamnă Președintă, stimate domnule Președinte al Parlamentului, stimate domnule Prim-ministru, mă adresez dumneavoastră în contextul crizei politice și juridice cu care se confruntă UTA Găgăuzia. Organizarea alegerilor ordinare în Adunarea Populară a Găgăuziei nu este posibilă în situația actuală, deoarece cadrul legal al UTA Găgăuzia, care reglementează organizarea și desfășurarea acestor alegeri, contravine normelor constituționale ale Republicii Moldova.
În condițiile absenței unor organe regionale funcționale ale UTA Găgăuzia, capabile să ia decizii conforme principiului legalității, autoritățile Republicii Moldova trebuie să intervină în situație. Intervenția autorităților Republicii Moldova în această situație nu este doar posibilă, ci și necesară, deoarece este vorba despre drepturile electorale ale cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc în UTA Găgăuzia. Garantarea și asigurarea drepturilor electorale ale cetățenilor Republicii Moldova, stipulate în Constituție, sunt de competența exclusivă a autorităților Republicii Moldova – Președintelui, Parlamentului și Guvernului.
Autonomia largă a Găgăuziei în ceea ce privește organizarea și desfășurarea alegerilor în Adunarea Populară și a alegerilor Bașcanului fără participarea organelor centrale ale Republicii Moldova reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a țării. Rusia folosește această vulnerabilitate pentru a implementa operațiuni hibride împotriva Republicii Moldova, ceea ce pune în pericol suveranitatea, independența, integritatea, precum și parcursul european al Republicii Moldova.
Acestea nu sunt cazuri izolate, ci o serie întreagă de cazuri pe care le-am observat de-a lungul ultimelor decenii. Cele mai evidente și periculoase dintre acestea sunt referendumurile ilegale din 2 februarie 2014, care au pus în pericol integrarea europeană a Republicii Moldova și integritatea sa. Al doilea caz este preluarea Găgăuziei de către Șor prin cumpărarea de voturi la alegerile Bașcanului, ceea ce a dus la semnarea de către autoritățile regionale ale UTA Găgăuzia a unui acord cu banca rusească sancționată Promsvyazbank și utilizarea UTA Găgăuzia ca instrument pentru implementarea și extinderea în întreaga Republică Moldova a fenomenului cunoscut sub numele de rețeaua Șor, cu scopul de a cumpăra alegători la referendumul european, la ultimele alegerile prezidențiale și parlamentare.
Sistemul electoral majoritar al circumscripțiilor uninominale, utilizat pentru formarea Adunării Populare a Găgăuziei, sa epuizat, nu este echitabil, nu reprezintă interesele alegătorilor, stimulează corupția atât printre alegători, cât și printre deputații Adunării Populare, și, în prezent, permite Kremlinului să domine în totalitate politica găgăuză. Pentru a îmbunătăți situația din Găgăuzia și a încuraja concurența politică, ar fi oportună trecerea la un sistem proporțional pentru formarea Adunării Populare a Găgăuziei, după exemplul modului în care este format Parlamentul Republicii Moldova. Modificarea sistemului electoral la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei poate fi făcută doar de Parlamentul Republicii Moldova prin modificarea Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri).
Pentru o schimbare calitativă a situației în UTA Găgăuzia, scoaterea Găgăuziei din impasul politic și juridic și asigurarea securității naționale a Republicii Moldova, autoritățile Republicii Moldova, din punctul meu de vedere, ar trebui să întreprindă următoarele acțiuni:
1. Anularea Codului Electoral al Găgăuziei prin procedura de control al legalității actelor normative;
2. Parlamentul Republicii Moldova trebuie să includă în Codul Electoral al Republicii Moldova un capitol aparte care să reglementeze alegerile în Adunarea Populară și alegerile Bașcanului Găgăuziei;
3. Organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară și a alegerilor Bașcanului trebuie să fie efectuate de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, care, de asemenea, trebuie să formeze Consiliul Electoral de Circumscripție a UTAG. Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei trebuie să devină Consiliul Electoral de Circumscripție a UTAG, format de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, abordarea formării organelor electorale pentru alegerile în Adunarea Populară și alegerile Bașcanului Găgăuziei trebuie să fie aceeași ca la alegerile locale generale;
4. Sistemul electoral majoritar uninominal pentru alegerile în Adunarea Populară trebuie înlocuit cu un sistem electoral proporțional, similar celui aplicat la alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova. Pentru aceasta, în Parlament trebuie găsit un consens pentru introducerea amendamentelor corespunzătoare la Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri).
Fără modificările propuse mai sus, redresarea situației în autonomia găgăuză, din punctul meu de vedere, este imposibilă. De asemenea, este imposibilă contracararea intervenției Kremlinului în procesele politice din UTA Găgăuzia, la fel cum este imposibilă asigurarea securității Republicii Moldova. Controlul politic al Kremlinului în UTA Găgăuzia se bazează pe status quo-ul existent în ceea ce privește organizarea și desfășurarea alegerilor Bașcanului și alegerilor pentru Adunarea Populară. Menținerea totală sau parțială a acestui status quo va amenința întotdeauna independența, suveranitatea, integritatea teritorială și parcursul european al Republicii Moldova.
Vă îndemn să analizați posibilitatea adoptării măsurilor menționate mai sus pentru a ieși din criza actuală.
Analiza detaliată a situației politice din UTA Găgăuzia în contextul crizei politice și juridice legate de desfășurarea alegerilor ordinare pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, este anexată.”
Comrat, 05 martie 2026, Mihail Sirkeli, Jurnalist, fondator nokta.md, director executiv al AO „Piligrim-Demo.”
În concluzie: falimentul funcțional al autonomiei găgăuze a demonstrat că un teritoriu cu instituții proprii lăsate la cheremul intereselor străine poate fi „deturnat” integral de actori de tip mafiot, finanțați extern. Controlul exercitat de gruparea Șor asupra regiunii a transformat autonomia într-o enclavă în care legile naționale au fost tratate ca opționale. Republica Moldova a descoperit foarte târziu că descentralizarea, fără mecanisme stricte de integritate și control financiar, poate deveni un „călcâi al lui Ahile” prin care interesele rusești și crima organizată pot destabiliza întreaga țară. Este o lecție pe care Republica Moldova trebuie să o însușească fundamental cu cele două crize teritorial-administrative în față.
Valeriu SAHARNEANU
