Judecătoria Soroca, sediul Florești, a recunoscut vinovată o femeie din raionul Florești pentru neîndeplinirea obligațiilor părintești, după ce nepotul aflat în custodia sa a spart ușa unei farmacii și a furat produse. Instanța i-a aplicat o amendă de 500 de lei, atrăgând atenția asupra responsabilității legale și morale pe care o poartă părinții și tutorii în creșterea și educația copiilor.
Cazul a fost examinat recent în lipsa contravenientei și a agentului constatator. Potrivit procesului-verbal întocmit de poliție, incidentul a avut loc pe 17 mai 2025, când minorul, lăsat nesupravegheat, a deteriorat ușa farmaciei dintr-un sat din raionul Florești și a pătruns în interior, de unde a sustras gume de mestecat și vitamine.
Instanța a reținut că bunica, desemnată custode al copilului prin dispoziție oficială, „a admis neîndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de educare și supraveghere”, fapt ce a generat consecințe grave. Judecătoarea a subliniat în hotărâre că părinții sau reprezentanții legali au datoria de a veghea constant asupra copiilor, iar lipsa de atenție poate conduce la „urmări iremediabile” în cazul implicării minorilor în fapte antisociale.
De asemenea, instanța a invocat atât Codul contravențional, cât și prevederi internaționale, precum Convenția ONU privind drepturile copilului, care stabilesc că interesul suprem al copilului trebuie să prevaleze în orice decizie legată de creșterea și educația acestuia.
În motivarea sancțiunii, s-a ținut cont că femeia a recunoscut vina și se află la prima abatere. Astfel, i s-a aplicat o amendă de 10 unități convenționale, echivalentul a 500 de lei. Totodată, instanța i-a explicat că, dacă achită amenda în termen de trei zile lucrătoare, poate beneficia de reducerea cu 50% a sumei.
Acest caz scoate în evidență importanța supravegherii copiilor și a asumării responsabilității parentale. Judecătorul a subliniat că sancțiunile contravenționale nu sunt un scop în sine, ci un mijloc de prevenire și educare, menite să formeze un spirit de responsabilitate în societate.














