Biblioteca din Șuri devine spațiu de sprijin pentru femei și refugiați printr-un nou proiect / VIDEO

0
14

Biblioteca publică din satul Șuri, raionul Drochia, își extinde rolul în comunitate. Instituția a câștigat un proiect care sprijină dezvoltarea profesională și personală a femeilor, inclusiv a refugiaților din Ucraina.

Directoarea bibliotecii, Doinița Stamati, spune că inițiativa se numește „Îmbunătățirea calităților profesionale și personale ale refugiaților ucraineni și a familiilor social vulnerabile și a altor doamne din comunitate”.

„Acest proiect a fost câștigat prin intermediul Asociației Obștești pentru Copii și Tineri Moștenitorii din orașul Bălți. Avem ca mediator comunitar pe doamna Neli Pînzari. Prin acest proiect, biblioteca va deveni un spațiu comunitar în care doamnele își vor găsi diferite activități interactive”, a spus Doinița Stamati.

În cadrul proiectului, participantele iau parte la activități psihologice și cursuri de digitalizare. Scopul este creșterea încrederii în sine și dezvoltarea unor abilități utile pentru angajare.

„De la începutul proiectului am avut deja patru sesiuni de educație digitală. Învățăm cum se deschide calculatorul, ce este acesta, cum se creează o mapă, un fișier Word și cum se scrie un CV pentru angajare”, a explicat directoarea.

La activități participă și o familie de refugiați din Ucraina. Pentru aceștia urmează cursuri de limba română.

Proiectul include și activități practice. Pe 29 martie, participantele vor lua parte la un atelier de confecționare a lumânărilor decorative.

„Vom avea un masterclass la doamna Galina Somoșchina din Drochia, unde vom învăța cum se fac lumânări decorative și vom combina utilul cu plăcutul”, a spus Doinița Stamati.

Biblioteca a primit și echipamente noi. Printre acestea se numără o canapea, o imprimantă color, o masă cu patru scaune, un cuptor cu microunde și un ceainic. Acestea vor fi folosite în activitățile zilnice cu participantele.

La final, directoarea a adresat un mesaj femeilor din comunitate.

„Doamne, domnișoare din comunitatea Șuri, vă așteptăm mereu la bibliotecă să ne dezvoltăm atât pe plan profesional și personal. Veniți la bibliotecă, să ne dezvoltăm competențele și să ieșim din zona de confort”, a îndemnat Doinița Stamati.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentRecomandări ce pot reduce riscurile pentru sănătatea publică în cazul unor izbucniri de gripă aviară la păsări

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.