Echipa U16 de la Școala Sportivă din Soroca, antrenată de Serghei Crudu a obținut un rezultat de răsunet – medaliile de bronz ale campionatului Republcii Moldova, în categoria lor de vârstă. Acest succes este unul remarcabil, ținând cont de adversarii puternici pe care i-a înfruntat echipa soroceană…
Competiția s-a desfășurat în trei etape – inițial 16 echipe au fost împărțite în două subgrupe, după care 8 cele mai bune echipe au jucat semifinalele. În ultima instanță șase echipe, „Admiral” și „Speranța” din capitală și formațiile din Soroca, Bălți, Tiraspol și Ocnița, au concurat pentru cele trei complete de medalii. În turneul final, sorocenii au obținut trei victorii (+14 puncte în partida cu campioana din anul trecut, formația din Bălți, +17 puncte cu echipa din Ocnița și +22 puncte în partida cu echipa din Transnistria) și a suferit două înfrângeri (-25 de puncte în meciul cu „Admiral” și – 5 puncte în partida cu „Speranța”). Într-un final, medaliile de aur și titlul de campioană a fost câștigat de echipa „Admiral” din Chișinău, iar medaliile de argint au fost adjudecate de formația „Speranța”, la fel din capitală. Locul IV a revent echipei din Bălți, tiraspolenii s-au situat pe locul V, iar locul VI, ultimul, dar nu cel din urmă a revenit echipei din Ocnița.
„Mă bucur de acest succes foarte importnat pentru baschetul sorocean or, acesta a venit într-o luptă acerbă cu echipe foarte puternice. Mulțumesc băieților, mulțumesc administrației Școlii sportive și, îndeosebi, mulțumesc Consiliului raional pentru ajutorul și sprijinul acordat echipei noastre. Sunt convins că această generație de baschetbaliști au un viitor frumos în față or, de exemplu, Kiril Mațenco, Nikita Jidcov și Vsevolod Stahurschi au fost invitați în selecționata Republicii Moldova, care se pregătește de campionatul continental, care va avea loc în Albania”, ne-a relatat domnul Serghei Crudu.
Felicităm și noi tinerii baschetbaliști soroceni, cu acest succes formidabil și cu plăcere vă aducem la cunoștință componența formației: MAȚENCO Kiril, STAHURSCHI Vsevolod, PRUDNICOV Nicolae, GHEȚINA Vlad, JIDCOV Nikita – echipa de start, IURCEAC Anatolie, ZABOLOTNÂI Igor, FURDUI Nicolae, PASINCOVSCHI Maxim, FEDOSOV Danila. (Dan AOLEI)
Acest material a fost pregătit în cadrul Proiectului finanțat de Agenția Elvețiană de Dezvoltare.