Pe vremuri, râdeam în șoaptă. Azi, râdem cu emoji. Bancul, această formă populară de umor, a fost și rămâne o oglindă a societății. Un fel de barometru al libertății de exprimare, al frustrărilor colective și al transformărilor sociale. De Ziua Internațională a Bancurilor, am căutat să aflăm: ce ne făcea să râdem înainte de ’90 și ce ne amuză în 2025?
În perioada sovietică, bancul era o formă de rezistență subtilă. O armă împotriva absurdității regimului. Se spunea „cu grijă”, adesea doar între apropiați – pentru că un banc spus greșit, în locul greșit, putea aduce consecințe.
Personajele emblematice ale umorului de atunci? Bulă, băiatul obraznic și naiv care spunea adevăruri incomode, și desigur, Ceaușescu, în bancuri care ironizau lipsurile, cultul personalității și sărăcia mascată de propagandă.
„Ce face Ceaușescu după ce citește un discurs? Îl învață pe de rost.”
„Ce înseamnă capitalismul? Exploatarea omului de către om. Și socialismul? Invers.”
În prezent, umorul s-a mutat pe internet. Bancurile tradiționale au fost înlocuite de meme, TikTok-uri și glume rapide, de 2-3 rânduri. Nu mai avem neapărat personaje recurente ca Bulă, dar avem „relatable content” – glume despre navetă, facturi, Tinder, părinți, burnout și… politicieni.
„Nu știu cine e mai obosit – eu sau cardul meu bancar.”
„După ce m-am certat cu AI-ul din aplicație, mi-am cerut scuze. Deja nu mai știu cine e omul.”
Tot mai mulți tineri folosesc umorul ca formă de exprimare personală, dar și ca mecanism de apărare într-o lume grăbită și incertă. Dacă înainte bancul era o supapă de eliberare în fața cenzurii, azi el este liber, dar trebuie să navigheze sensibilități noi: discriminare, bullying, hate speech.
„Un banc bun te face să gândești, nu doar să râzi. Râsul gol e ieftin, dar ironia inteligentă are greutate”.
De Ziua Internațională a Bancurilor, lasă un pic grijile și spune un banc. Despre tine, despre vremuri, despre viață. Pentru că uneori, un râs sănătos e cel mai serios lucru pe care-l poți face.
