La începutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din această toamnă, arhiepiscopul Ioan de Soroca și Drochia a emis o circulară prin care le cere preoților și călugărilor din eparhie să se abțină strict de la orice implicare politică, avertizând că nerespectarea acestei decizii va atrage sancțiuni canonice și disciplinare.
Într-un mesaj adresat „preacuvioșilor și preacucernicilor părinți” din cuprinsul Eparhiei de Soroca și Drochia a Bisericii Ortodoxe din Moldova, arhiepiscopul Ioan a subliniat caracterul exclusiv spiritual al misiunii clerului și a atras atenția asupra pericolului amestecului dintre religie și politică.
„La data de 29 august 2025, în țara noastră a demarat campania electorală pentru alegerile parlamentare din această toamnă. În acest context, vă adresez îndemnul ferm de a nu vă implica în activități electorale și alte acțiuni politico-propagandistice!”, se arată în circulară.
Ierarhul a subliniat că rolul fundamental al preoților este „vestirea Evangheliei lui Hristos și păstorirea credincioșilor în duhul Păcii și al Adevărului”. Totodată, el a interzis „categoric” participarea clericilor la cauze sau acțiuni politice. „Slujitorii din parohii sau din mănăstiri, care vor ignora această binecuvântare arhierească, riscă să atragă după sine răspunderea canonică și disciplinară!”, avertizează arhiepiscopul Ioan.
Circulara survine în contextul startului campaniei electorale și reamintește necesitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova de a menține neutralitatea clerului față de partidele politice.
Mesajul arhiepiscopului Ioan marchează o poziție fermă împotriva implicării preoților în competițiile electorale, reafirmând separarea dintre sfera spirituală și cea politică. În următoarele săptămâni, rămâne de văzut cum va fi recepționat îndemnul de către cler și cum va fi respectată această interdicție în eparhia Soroca și Drochia.














