Administrația Națională a Penitenciarelor susține că urmare a percheziției desfășurate la Penitenciarul nr.6-Soroca „constată depistarea unui număr relativ redus de obiecte și substanțe interzise”. Într-un comunicat de presă emis de ANP, aceștia menționează că „acest fapt se datorează, eforturilor și vigilenței angajaților penitenciarului, care permanent realizează multiple percheziții, activități speciale de investigații, acțiuni de prevenire a introducerii obiectelor/substanțelor interzise, precum și operațiuni de descoperire a diverselor căi de pătrundere a acestora în penitenciar”.
ANP spune că la nivelul sistemului administrației penitenciare, în anul 2020, au fost efectuate 10570 de percheziții, cu 2,08% mai multe decât în anul 2019 (10350), dintre ele 5279 au fost planificate şi 5291 inopinate. Ulterior, la punctele de trecere şi control, dar şi la edificiile de pază ale instituțiilor penitenciare, au fost desfășurate 830 de măsuri de regim, în rezultatul cărora au fost reținute 67 de persoane civile, care au încercat
să introducă obiecte şi substanțe interzise.
PCCOCS au descins ieri la Penitenciarul de la Soroca. Drept rezultat al perchezițiilor din ziua de joi, 11 martie 2021, în sectoarele Penitenciarului nr. 6 – Soroca, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu angajați ai DDS „Pantera” al ANP, Inspectoratului Național de Investigații și BPDS „Fulger” a IGP al MAI, au depistat și ridicat obiecte interzise, iar 18 deținuți, la solicitarea procurorilor, au fost transferați în alte instituții de detenție. (SURSA: unimedia.info)