Profesorii ne marchează viața nu doar în anii de școală. Pentru unii dintre noi, sfaturile și îndemnurile lor au depășit spațiul sălii de clasă și au devenit busole pe parcursul întregii vieți. Mulți dintre cei care astăzi sunt la catedră recunosc că au avut în școală dascăli cu totul și totul deosebiți. Și-au dorit foarte mult să le semene, să fie aidoma lor, de aceea au și ales cariera didactică.
Ana Țapu, gimnaziul Racovăț: “Prima mea învățătoare” – cuvinte rostite întotdeauna cu mândrie… Era o zi superbă în care toamna își mătura frunzele pe cărări, iar vântul își pieptăna pletele printre crengile pomilor încărcați cu roade dulci. Privesc printre ani înapoi și mă văd ca acea fetiță timidă, temătoare, care mergea pentru prima dată la școală. Mă întrebam… ce este școala? Eram stăpânită de curiozitate, dar și de o oarecare teamă, căci nu știam ce se ascunde dincolo de zidurile acelea reci, dar mă linișteam pentru că știam că acolo mă așteaptă doamna învățătoare, doamna Malachii Maria, pe atunci Railean, cea mai bună învățătoare, un om cu sufletul ca mierea. Doamna învățătoare a fost cea care mi-a ținut mâna pentru a scrie prima literă, pentru a scrie primul cuvânt. Tainele cititului au fost deslușite tot cu ajutorul primei învățătoare. Dumneaei mi-a îndrumat pașii în grădina științei din care am adunat florile cunoașterii. Împreună ne-am teleportat în timp pentru a cunoaște faptele de glorie ale neamului la orele de istorie, am colindat țara pentru a descoperi frumusețile patriei la orele de științe, am trăit alături de personajele preferate din cărți, am dezlegat tainele întortocheate ale matematicii, de unde am și prins gust… am simțit, am iubit natura, am cântat, am dansat…. Și câte nu am făcut? Alături de prima învățătoare, orele erau adevărate zboruri spre lumină, cu fiecare lecție mai colectam o perlă a cunoașterii pe care o adăugam la comoara sufletului nostru. Fire blândă, avea atâta răbdare cu fiecare dintre noi încât mi se părea că undeva avea un izvor nesecat din care sorbea mereu. Și nu a fost doar dascăl. A fost și medic, căci parcă simt și acum căldura mâinilor pe fruntea mea fierbinte atunci când vreo răceală mă pândea… a fost și psiholog… simțeam încurajarea din privire atunci când realizam un lucru bun, și, dacă îi vedeam zâmbetul, știam că e mulțumită de mine. Mulțumirea dânsei era pentru mine o încurajare și o bucurie aparte. A fost și polițistă, căci mereu avea grijă să fim în siguranță, ne învăța să fim disciplinați și să nu facem fapte rele… a fost chiar și preoteasă, căci ne îndemna să ne cerem iertare de la cel căruia îi greșisem și să ne dăm mâna…. Și câte nu a fost doamna noastră… Dar, mai presus de toate, ne-a fost mamă… Patru ani au trecut fără să ne dăm seama și odată cu ei, cele mai frumoase clipe din viața de școlar. Am călătorit deasupra norilor pufoși, am luptat cu balaurii necunoașterii și i-am învins. Am adunat atâtea amintiri cu doamna noastră învățătoare încât cutia sufletului a devenit neîncăpătoare. Dar, nu voi uita niciodată că doamna mea învățătoare a fost cea care a dat aripi gândurilor mele și năzuințelor pentru a-mi lua avânt în lume. A fost eroul meu și mi-am dorit întotdeauna să-i semăn. A fost persoana care m-a ajutat să ajung ceea ce sunt, care m-a îndrumat și m-a făcut să descopăr în mine resurse nebănuite. Fiind elevă, mereu încercam să vorbesc, să mă comport, să zâmbesc ca doamna învățătoare și mereu doream să fiu ca dumneaei… Și… încerc să fiu. În fiecare zi mă străduiesc să pun în lecțiile mele un strop din ceea ce am învățat de la prima mea învățătoare. Vreau să-i semăn la înțelepciune, la bunătate, la cumsecădenie, la voioșie… la toate. Știu că un dascăl transmite, odată cu cunoștințele sale, și, de regulă, fără să-și dea seama, și modul lui de a fi, de a gândi, de a se comporta în societate și în viață, în raport cu oamenii… Prima mea învățătoare mi-a transmis asta și eu, la rândul meu, vreau să fiu un model pentru elevii mei. De-a lungul timpului, poeții, marii gânditori i-au numit „făuritori de suflete”, „creatori de valori”, „luminatori sau apostoli ai poporului”, „învățători ai neamului”. Eu am s-o numesc “DUMINICA SUFLETULUI MEU”, acesta este titlul cel mai frumos, mai compatibil cu misiunea dascălului. Aș vrea să-i umplu brațele cu florile recunoştinţei mele şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu că a trimis un înger pe pământ ca să-mi deschidă calea. În cămara sufletului meu va fi mereu un loc aparte, un loc de cinste în care amintirea doamnei învăţătoare va rămâne veşnic. Mă bucur nespuns de mult că astăzi, activez în aceeași instituție, în IP Gimnaziul Racovăț, cu prima mea învățătoare, cu doamna Maria Malachii. Și dacă patru ani m-a învățat carte și mi-a fost prima învățătoare, de 10 ani suntem colege și mă învață mereu de bine. Cred că sunt cea mai norocoasă! Mereu am găsit la dumneaei cel mai bun sfat, cea mai bună povață, pentru care îi mulțumesc enorm! La mulți ani, stimată doamnă Maria! La mulți ani, dragă doamnă învățătoare!
