Activitățile de comerț în bază de patentă extinse până în 2022

0
68
Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm, că în perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente.

Activitățile „comerțul cu amănuntul cu produse alimentare și mărfuri ușor alterabile” va fi posibil să fie desfășurate de către titularii de patentă până la 31 decembrie 2022. Guvernul a avizat o modificare în acest sens la articolul 4 al Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Termenul stabilit se referă doar la acele persoane fizice, care la 31 decembrie 2019 vor deține patentă pentru desfășurarea activităților respective, transmite IPN.

Totodată, prin decizia sa, Guvernul promite ca, în cadrul următorului exercițiu de modificare a Codului fiscal, să efectueze amendamente, ce vor contribui la simplificarea regimului fiscal al persoanelor fizice, care desfășoară activitate independentă în domeniul comerțului cu amănuntul, în sensul diminuării poverii administrative. „Activitatea independentă în domeniul comerțului cu amănuntul” este o alternativă la patenta de întreprinzător, aprobată de executiv, dar care nu a fost agreată de titularii de patentă, prin faptul că acestora li se cerea respectarea mai multor condiții, inclusiv deținerea aparatului de casă și control.

  Pe de altă parte, unitățile de comerț și alimentație publică, magazinele au solicitat repetat anularea patentei de întreprinzător în domeniul comerțului cu amănuntul. Potrivit afirmațiilor acestora, deținătorii de patentă, care nu achită impozite (doar o taxă lunară nu prea mare pentru patentă) ar distorsiona piața, prin concurența neloială creată… Aceasta nu este prima decizie aprobată de Executiv privind extinderea termenului de valabilitate a patentei pentru activitățile de comerț cu amănuntul.

(IPN)


Articolul precedentMunca zilierilor este reglementată prin lege: Ce taxe trebuie să plătească zilierii
Articolul următorНовый районный рекорд: 32 ГОЛА В 4 MАТЧАХ!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.