Absolvenții de gimnaziu au încheiat sesiunea de examene. Elevii vor afla notele pe 24 iunie

0
103

Absolvenții de gimnaziu au încheiat ieri sesiunea de examene. Un număr total de peste 102 mii teste scrise de elevi sunt în proces de verificare de către membrii celor cinci Comisii Republicane de Evaluare, transmite moldpres.md

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), elevii își vor putea afla notele pe data de 24 iunie, rezultatele urmând să fie afișate în fiecare instituție de învățământ, în care s-au desfășurat examenele.

Cererile de examinare a contestației vor putea fi depuse timp de o zi – pe data de 24 la instituția de învățământ. Rezultatele finale, urmare examinării contestațiilor, vor fi afișate pe 02 iulie 2025.

Examenele naționale de absolvire a gimnaziului au început pe 2 iunie. La acestea au participat peste 32 de mii de elevi din clasa a IX-a.


Articolul precedentÎncă un an cu monument pentru deportați clădit la Soroca doar pe promisiuni
Articolul următorTableta de vineri: Vizita lui Nicușor Dan la Chișinău – vreau să cred că viitorul sună bine / VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.