Printre cei menționați este și soroceanca Iana gherman, absolventă a Liceului Teoretic „Constantin Stere”. Iana șialți 46 de absolvenți exemplari au primit diplome de onoare din partea șefei statului Maia Sandu, care a îndemnat tinerii să aleagă să-și continue studiile în universitățile din țara noastră și să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova.
„Nota 10 pe linie este un rezultat extraordinar și vă felicit cu acest rezultat. Adresez felicitări și tuturor absolvenților care în mod onest au reușit să susțină bacalaureatul, dar și profesorilor și părinților dvs care nu doar v-au ajutat și v-au susținut, dar probabil au avut mai multe emoții decât voi în timpul examenelor. Știu că ați învățat multe lucruri, sper că ați învățat în primul rând că orice rezultat înseamnă multă muncă. Ne dorim să deveniți oameni de succes, să reușiți în viață, iar pentru asta este nevoie să înțelegem că toate lucrurile se fac prin muncă onestă, prin propriul nostru efort”, a afirmat șefa statului.
Vă reamintim că Iana Gherman, care este pasionată de chimie, își va continua studiile la Școala Superioară de Chimie din orașul Rennes (Franța), unde deja a fost admisă. (Foto: moldpres)