În 2011 publicam una dintre cele mai mediatizate anchete de presă. Investigația „Milioanele Sindicatelor”, realizată împreună cu două colege, Viorica Zaharia și Elena Moldoveanu, coordonată de Dumitru Lazur, viza proprietățile de milioane ale Sindicatelor și schemele în care era implicat Ilan Șor, pe atunci necunoscut opiniei publice.
Ancheta a avut un impact major și rămâne, probabil, una dintre cele mai răsunătoare de-a lungul timpului. Noi, autoarele, nici nu am realizat pe moment că, de fapt, surprinsesem atunci mecanismul „jafului secolului” – furtul miliardului. Mai exact, schema cu creditele neperformante acordate de cele trei bănci care, în 2014, la trei ani distanță, aveau să fie devalizate: Banca de Economii, Banca Socială și Unibanc.
Investigația a pornit de la averile Sindicatelor: cum și cui erau vândute. Analizând mai multe tranzacții, am constatat că firmele lui Ilan Șor achiziționau, fără licitații și la prețuri derizorii, bazele de odihnă și hotelurile Sindicatelor. Ulterior, le puneau gaj pentru credite de cinci ori mai mari decât valoarea reală a proprietăților. Cele trei bănci care acordau acele credite dubioase au refuzat atunci să ne ofere un răspuns.
Abia peste ani am aflat că în spatele schemei se afla și Vladimir Plahotniuc.
Era anul 2011. Doar trei ani mai târziu, în 2014, aveam să aflăm despre furtul miliardului, prin credite neperformante. În acea perioadă, Șor era consilier economic la Guvern.
În timp ce investigam, înainte de publicarea materialului, am fost invitată la o cafea la Guvern de un coleg de facultate care lucra acolo. Se interesa ce am aflat despre Șor și ne-a sugerat că „ar fi bine să fim atente cu el”.
Investigația a fost structurată în patru articole de presă și un documentar video.
Era prima investigație în format video realizată pentru presa din Moldova și trebuia să marcheze începutul acestui gen jurnalistic.
Lucrasem în parteneriat cu Moldova 1, însă, când le-am predat materialul pentru difuzare, acesta nu a fost pus pe post. A urmat o săptămână de discuții până când documentarul a fost difuzat.
Ulterior am aflat că materialul video fusese vizionat mai întâi la Guvern.
Între timp, investigația fusese deja publicată în presa scrisă și produsese ecou.
Ce a urmat? Un val de amenințări, mai directe sau mai subtile.
Liderii de la Sindicate au declarat public că investigația a fost „o comandă”, plătită cu 50.000 de euro. Ne-au amenințat public că ne vor acționa în judecată. Nu au mai făcut-o. Noi așteptam, pentru că ar fi fost interesant: adunasem foarte multe documente. Prin diverse persoane ni s-au transmis mesaje de intimidare: că vom avea probleme, că vom pierde tot ce avem – mașini, case.
Pentru realizarea investigației, intitulată „Milioanele Sindicatelor”, aplicasem la un proiect susținut de Asociația Daneză a Jurnaliștilor de Investigație – SCOOP.
Nicio autoritate nu a reacționat atunci pentru a verifica constatările noastre.
Abia în 2019, o comisie parlamentară a început să analizeze înstrăinarea proprietăților Sindicatelor. Toate datele din investigația noastră, a echipei Centrului de Investigații Jurnalistice, au confirmate prin mai multe documente, care au stat la baza raportului final.
Comisia a constatat, în premieră, că, pe lângă Șor, în schemă era implicat și Plahotniuc.
Și iată că, la o distanță de încă șapte ani, Plahotniuc ajunge să fie condamnat pentru acele fapte.
Nu pot să nu remarc că echipa noastră a fost prima care a investigat și a identificat creditele neperformante – parte din schema care se derula atunci. Da, nu am reușit să o înțelegem și să o devoalăm în totalitate, dar cel puțin am scos la lumină o piesă importantă: creditele neperformante garantate cu proprietățile luate de la Sindicate.
Deși efectele imediate ale investigației jurnalistice au fost intimidarea, blocajul editorial și lipsa de reacție instituțională, valoarea muncii jurnalistice s-a confirmat în timp: documentele și concluziile din 2011 au fost validate oficial abia în 2019.
Jurnalismul de investigație nu oprește singur furtul, dar îl documentează, îl face greu de negat și creează presiunea publică necesară pentru ca, mai devreme sau mai târziu, să existe consecințe.
Cornelia COZONAC, anticoruptie.md
