A fost lansată o campanie de prevenire a corupţiei în sistemul medical

0
19

Centrul Național Anticorupție /CNA/ și Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale /MSMPS/ au lansat astăzi o campanie de prevenire și combatere a corupției în sistemul de sănătate cu genericul “Corupţia dăunează grav sănătăţii”, comunică moldpres. La evenimentul de lansare a campaniei, conducerea MSMPS și CNA au semnat un acord de colaborare, potrivit căruia instruirile anticorupţie vor fi organizate zilnic pe parcursul a trei luni (aprilie-iunie).

Astfel, ofiţerii CNA vor organiza activităţi de instruire anticorupţie cu angajaţii MSMPS, managerii, adjuncţii şi juriştii din subordinea ministerului, personalul medical din instituţiile medicale sanitare publice republicane, municipale şi raionale, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ medical. Medicii vor fi informați despre prevenirea şi reducerea riscurilor de corupţie în cadrul instituţiilor medicale.

  După lansarea oficială a campaniei, a avut loc şi prima instruire cu managerii tuturor instituțiilor medicale republicane, municipale și raionale. Potrivit datelor MSMPS, instituţiile medicale din ţară activează în baza unui plan sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul sănătății. Obiectivul documentului este îmbunătăţirea accesului populaţiei Republicii Moldova la servicii de sănătate calitative, eficientizarea utilizării resurselor financiare publice, prin asigurarea unui proces decizional transparent, receptiv și riguros. Conform unui studiu realizat recent în Republica Moldova, plățile neformale în sistemul de sănătate constituie anual circa 300 milioane de lei.

(moldpres.md)


Articolul precedentStatele Unite nu mai au capacitatea de a primi migranţi, susține Donald Trump
Articolul următor„STEAUA” из Раковэц – первый финалист Кубка председателя района!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.