A fost lansat concursul „Premiul Național pentru Tineret 2023”. Vezi cine poate participa

0
89

  Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret au anunțat lansarea concursului „Premiul Național pentru Tineret”, ediția 2023. Dosarele de participare pot fi depuse până la 30 noiembrie curent, scrie moldpres.md

La concurs pot participa tineri, structurile de tineret și angajații din sectorul de tineret din țară. Premiul se oferă pentru contribuție remarcabilă la dezvoltarea sectorului de tineret, pentru implementarea proiectelor și programelor cu impact deosebit pentru tineri, precum și rezultatele individuale remarcabile ale tinerilor.

Premiile, cu o valoare totală de circa 400 de mii de lei (20 de mii de euro), se vor acorda pentru trei mari categorii, în cadrul unui eveniment de decernare, la final de decembrie.

„Îi încurajăm pe toți cei care lucrează în sector, pe toți tinerii activi care au rezultate remarcabile, care au implementat proiecte interesante dedicate tinerilor să depună dosarele la acest concurs”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Un aplicant poate depune dosarul la una sau mai multe categorii, dar poate fi declarat câștigător la o singură categorie, beneficiind de un singur premiu.


Articolul precedentÎn cadrul programului „Rabla pentru electrocasnice” concumatorii vulnerabili vor primi sprijin financiar de până la 80 la sută, la cumpărarea unui frigider, aragaz electric, mașină de spălat rufe.
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: În culorile toamnei
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.