Bienala Internaţională de Pictură la Soroca

0
71
Aceasta este a treia expoziţie a Muzeul Naţional de Artă la Soroca

Marţi a avut loc vernisajul unei expoziţii de pictură, parte a Bienalei Internaţionale de Pictură din acest an. Acţiunea culturală din cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului este rodul colaborării Muzeului Naţional de Artă din Chişinău cu Muzeul de Istorie şi Etnografie din oraşul Soroca. Printre lucrările artiştilor plastici din Franţa, Germania, Cehia, Japonia, Polonia şi alte ţări putem admira şi lucrările unor pictori autohtoni, cum ar fi Valentina Rusu-Ciobanu, Andrei Mudrea şi Elena Zbârnea. Printre sorocenii care au venit la inaugurarea expoziţiei l-am zărit cercetând picturile şi pe Mihai Zeamă, profesor la Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”. “Cei care apreciază arta merită să vină la această expoziţie. Dacă la Chişinău se fac expoziţii zilnic sau săptămânal, pentru Soroca este o sărbătoare când sunt astfel de evenimente” îmi spune domnul Zeamă. Printre vizitatori au fost şi foarte mulţi elevi de la Colegiul Pedagogic “Mihai Eminescu” şi Colegiul de Arte “Nicolae Botgros”. “Mie îmi plac aceste picturi, pentru că sunt frumoase şi fiecare om le vede diferit, zice Nicolina Lisnic, elevă la Colegiul Pedagogic “Mihai Eminescu”. Sunt culori bine accentuate, care redau aceste lucrări extraordinare. Mie spre exemplu îmi place pictura care se numeşte “Melodia pădurii” fiindcă este o lucrare vie”. Expoziţie susţine demersul tinerilor artişti, afirmă Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei şi este o încercare de a aduce arta unei comunităţi retrase de la centru. “Aceasta este o expoziţie internaţională şi vine ca o selecţie foarte restrânsă din cadrul Bienalei Internaţionale de Pictură care a avut loc în acest an la Chişinău, după aceea a fost şi la Bucureşti la Palatul Parlamentului şi din cei 170 de artişti din 27 de ţări, aici sunt reprezentate 16 ţări cu 34 de lucrări. Printre expozanţi se regăseşte şi un sculptor şi anume Ioan Grecu, care a fost premiat în cadrul bienalei. Bienala încearcă să sincronizeze demersul artiştilor plastici locali cu tendinţele estetice ale artei europene, în special a artei occidentale” ne-a declarat Tudor Zbârnea. Expoziţia va fi deschisă până în prima săptămână a lunii octombrie.


Articolul precedentPlatforma DA este sprijinită şi la Soroca
Articolul următor„Dava” pierde primele două puncte pe teren propriu
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.