În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.699 de cazuri noi de COVID-19, din 29.611 teste efectuate, PCR și teste rapide. Rata de infectare este de 9,11%. Alți 74 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La terapie intensivă sunt internați 997 de pacienți COVID.
Până pe data de 22 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 706.475 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 645.923 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.699 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Până astăzi, 17.628 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 21.01.2021 (10:00) – 22.01.2021 (10:00) au fost raportate 74 decese (48 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
70 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.968. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.268.464 de teste RT-PCR și 69.007 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.712 teste RT-PCR (15.012 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.700 la cerere) și 5.899 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 47.842 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.148 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 76.461 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 184 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.712 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.991 în Italia, 1.647 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.115 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 36 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 180 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia, Federația Rusă și Croația.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 145 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 20 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
SURSA: digi24.ro