La Zastânca s-a desfășurat Săptămâna Transparenței

0
24

Recent, în comuna Zastânca s-a desfășurat Săptămâna Transparenței, în cadrul Planului de Acțiuni, din cadrul Programului de Granturi Mici, finanțat de Centrul Parteneriat pentru dezvoltare din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Implementarea acestui proiect ne-a dat posibilitatea să creăm condiții optime pentru dezvoltarea fizică a copiilor de vârstă mică, și anume amenajarea terenului de joacă cu toate cele necesare. În cadrul aceluiași proiect s-au organizat un șir de activități cu implicarea comunității, cum ar fi ce înseamnă lucrul de voluntariat, informarea cetățenilor despre cum se scrie și se realizează un proiect, ce putem face împreună pentru comunitate, inclusiv cum să ne aducem aportul la soluționarea problemelor.

Vreau să menționez faptul că administrația publică locală a fost receptivă și a recunoscut importanța asigurării transparenței, accesului populației la informare și necesitatea implicării cetățenilor în rezolvarea problemelor satului. Ba mai mult, Săptămâna Transparenței ne-a oferit oportunitatea informării unui număr cât mai mare de cetățeni despre drepturile lor de participare, prin sporirea transparenței și implicarea cât mai mult a acestora în luarea de decizii… Bunăoară, participând la dezbateri cu locuitorii sectorului „Candeba” s-a decis că cea mai stringentă problemă este aprovizionarea oamenilor cu apă potabilă, la rezolvarea căreia trebuie să-și aducă aportul APL, consilierii locali, dar și cetățenii. Manifestând inițiativă, noi sporim procesul decizional la nivel local. Într-un final, participanții la dezbateri au fost de acord că rezolvarea problemelor ce țin de calitatea vieții este posibilă doar cu participarea deopotrivă a autorităților și a comunității.

Galina TONOFA, lidera Echipei Comunitare „Pro Incliziune” din satul Zastânca

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

 


Articolul precedentCu suportul UE, în satul Baxani în loc de toloacă va fi amenajat un parc
Articolul următorAtenție la hoți: aceștia vă pot fura covrigul, iar Dvs. să rămâneți cu… borta
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.