În atenția producătorilor agricoli: s-a modificat procedura de acordare a subvențiilor

0
47

 Guvernul de la Chișinău a întreprins un șir de modificări cu privire la condițiile și procedura de acordare a subvențiilor pentru sectorul agricol. Acestea se referă în special la acordarea subvențiilor în avans pentru proiectele start-up, da și sporirea accesului la subvențiile pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural.

   Astfel, îmbunătățirea prevederilor cadrului normativ, facilitează acordarea subvențiilor migranților reveniți, prin acordarea subvențiilor majorate, în proporție de 15%, ce efectuează investiții în sectorul agricol postinvestițional și subvenții în avans pentru proiectele start-up. Proiectul propune și ajustarea condițiilor de acordare a sprijinului financiar grupurilor de producători agricoli, pentru comercializarea producției agricole prin intermediul grupului de producători pentru care s-au asociat.

 Pe de altă parte,  urmează a fi îmbunătățite condițiile de acordare a subvențiilor producătorilor agricoli la accesarea creditelor de la băncile comerciale şi instituţiile financiare nebancare la încheierea contractelor de leasing. Drept rezultat, producătorul agricol va solicita subvenția concomitent cu achitarea ultimei rate și trecerea în proprietate a bunului. Ce ține de activitatea sectorului zootehnic, a fost egalată plafonarea mărimii subvenţiei acordate sub formă de compensaţie din valoarea utilajului tehnologic nou, de la 3 milioane de lei la 5 milioane per beneficiar, iar pentru dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare s-a aprobat extinderea termenului de achiziționare a utilajului de la doi la trei ani precedenți anului de subvenționare.


Articolul precedentMoldovenii care muncesc în Israel au trimis acasă cei mai mulți bani, peste 26.000.000 de dolari în 9 luni
Articolul următorEtapă cu ghinion pentru gazde: doar 4 puncte din 12 posibile!
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.