Cununie și botez pe timp de COVID-19: Unii s-au conformat, alții au amânat evenimentele

0
1240
Foto simbol: pixabay.com

În perioada Stării de Urgență, instituită între 17 martie și 15 mai din cauza răspândirii COVID-19 în Republica Moldova, evenimentele în masă în care se înscriu și nunțile, cumătriile și alte evenimente de familie, au fost interzise. Din 16 mai, când autoritățile au instituit Stare de Urgență în sănătatea Publică, unele interdicții au fost păstrate, iar altele au fost modificate.

Bunăoară, Comisia Naţională Extraordinară De Sănătate Publică a permis, prin Hotărârea nr. 11 din 15 mai 2020, ”organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică”. Nunțile, cumătriile și alte evenimente de familie cad sub incidența acestei prevederi.

Restricțiile vechi și noi au schimbat planurile multor soroceni, care urmau să-și boteze copiii ori să-și unească viețile în fața lui Dumnezeu. Unele cupluri au fost nevoite să amâne evenimentele, altele să le anuleze.

Natalia și Mihail B. s-au pregătit mult pentru nunta, care urma să aibă loc în luna august, într-un restaurant din municipiul Soroca. Însă din cauza restricțiilor cuplul au amânat evenimentul pentru anul viitor. Ei doresc să aibă alături în această zi importantă pentru familie lor toate rudele și prietenii, care sunt mult mai mulți la număr decât permit autoritățile în prezent.

Din cuvintele Nataliei, tot din cauza epidemiei au amânat și cununia religioasă, care urma să fie oficiată după Paști, la biserica din satul în care locuiesc. Astfel tinerii așteaptă să se limpezească apele ca să se cunune cât mai curând.

”În perioada de după Paști, toate cununiile pe care le-am avut s-au amânat. Acum au început să rea puțin ciclul normal al lucrurilor. Botezurile nu s-au amânat, pentru că copiii trebuie botezați și părinții au venit doar cu nașii și au făcut botezul”, ne-a comunicat părintele Sorin Huluță-Saftiuc, parohul bisericii Sf. Martiri Brâncoveni din municipiul Soroca.

Alți soroceni au ales să boteze copiii acasă, invitând preotul și doar câțiva cumetri.

Eugenia P. din raionul Soroca ne-a povestit cum a participat la un botez pe timp de pandemie. Tânăra spune că finuțul său urma să fie botezat la începutul primăverii, însă din cauza epidemiei de Coronavirus, încreștinarea copilului a fost amânată. Recent însă, părinții au decis să nu tărăgăneze și să boteze copilul, însă evenimentul a avut loc acasă, cu participarea unui număr mic de persoane.

”Preotul și o cântăreață au venit la domiciliu, au adus cristelnița (Vas mare cu apă sfințită, în care se afundă copilul la botez – n.a.) pe care au tratat-o cu dezinfectant. Afară de familia copilului, la botez au participat doar patru cumătri, care purtau măști. La intrare în casa gazdei a fost pusă la dispoziție o soluție dezinfectantă. Părinții și-au dorit mult să invite și copiii noștri la eveniment, să facă o sărbătoare adevărată cu clovni și alte surprize pentru cei mici, însă din cauza situației din țară nu au putut”, ne-a mai comunicat Eugenia. 

 

Amintim că până în prezent în raionul Soroca 505 persoane au fost confirmate cu COVID-19, dintre care 16 au decedat, iar 358 au fost tratate.

În Republica Moldova numărul persoanelor infectate este de 11740, dintre care 408 au decedat, iar 6794 au fost tratate.

***

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Înțelegerea audienței prin asistență digitală” implementat de Internews cu suportul Suediei.


Articolul precedent+139 cazuri noi de COVID-19 în republică: Află câte cazuri noi sunt în raionul Soroca
Articolul următorLucrătorii medicali sunt de… „aldămaș”: a fost semnat Programul de acțiuni consacrate Anului Lucrătorului Medical

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.