În plină carantină, când activitățile multor instituții sunt interzise, iar membrii și voluntarii ONG-urilor stau acasă, sunt și organizații care încearcă să fie alături de comunitate. Printre acestea este și Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA din municipiul Soroca.
Echipa CRT DACIA s-a gândit cum să susțină lucrătorii medicali din Spitalul Raional Soroca, o parte dintre care au fost infectați sau sunt în autoizolare. Astfel că recent au venit cu un mic suport și anume cu o donație de 100 de costume și 150 de ochelari de protecție pentru colaboratorii spitalului care activează și în această perioadă.
În același context, organizația îndeamnă în continuare cetățenii din comunitățile raionului Soroca să respecte cerințele recomandate de medici pe perioada de pandemie cu Covid-19.
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.