Ordin, care nu se discută: O primăriţă a interzis localnicilor să moară de sărbători

0
80
prin această decizie, a denunțat „catastrofa din sistemul medical”, cu care se confruntă nu doar comuna sa
prin această decizie, a denunțat „catastrofa din sistemul medical”, cu care se confruntă nu doar comuna sa

   O primăriță din Franța a interzis locuitorilor comunei sale să moară în weekend și de sărbători. Decizia ei a fost luată intenționat, în semn de protest față de criza de medici.

Cu decretul său bizar, primărița din comuna La Gresle a ajuns cunoscută în toată țara, transmite Știri.md cu referire la Observator.tv. „Le este interzis locuitorilor să moară acasă pe teritoriul comunei în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbătoare, pe o perioadă nedeterminată”, se afirmă în decizie. Adevăratul motiv al acestei decizii complet bizare e însă criza medicilor, iar primărița Isabelle Dugelet a vrut astfel să tragă un semnal de alarmă.

Potrivit presei străine, totul a pornit de la un incident produs pe 1 decembrie în comuna la Gresle. Atunci, după moartea unui localnic, a fost nevoie de 2 ore și jumătate pentru găsirea unui medic care să constate decesul. „Aceasta este o lipsă de respect față de defunct și față de familii”, a spus primărița.

Ca urmare a incidentului, ea a emis decretul prin care a interzis localnicilor să moară în weekend și de sărbători. „Un deces recent survenit duminică după-amiază a adus dovada absurdităţii unui sistem, căruia primarul îi răspunde cu un ordin absurd”, a explicat Isabelle Dugelet.

Ea a mai spus că, tot prin această decizie, a denunțat „catastrofa din sistemul medical”, cu care se confruntă nu doar comuna sa, ci și localitățile învecinate, unde oamenii trebuie să meargă kilometri pentru a primi ajutorul unui medic.

SURSA: observator.tv


Articolul precedentMeteo Soroca / 9-12 decembrie 2019
Articolul următorCalul școlii de la Căinarii Vechi va merge la salam ori la mănăstire?
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.