Un bărbat în vârstă de 62 de ani a decedat în stradă azi dimineață. Potrivit martorilor care ne-au semnalat cazul, bărbatul zăcea la pământ pe str. Testimițanu, iar la fața locului a venit poliția.
Potrivit oamenilor legii, nu este vorba despre un caz de moarte violentă. În urma cercetărilor la fața locului s-a constatat că, cetățeanul de 63 de ani se deplasa pe strada Testimițanu, iar la un moment dat i s-a făcut rău. Bărbatul a căzut la pământ. Cetățenii din preajmă au solicitat ambulanța. Sosiți la fața locului, medicii de la serviciul de medicină urgentă au încercat să-l resusciteze, dar nu le-a reușit, medicii constatând decesul bărbatului, ne-a comunicat Dina Fomin, Ofițer de presă, IP Soroca.