La Soroca s-a desfășurat „Balul Vânătorilor 2026”, un eveniment care a adunat vânători, oficiali și invitați din raion într-o atmosferă tradițională și festivă. Activitatea a avut loc sâmbătă, 23 mai, la Tabăra pentru copii „La Dumbrava” din satul Volovița.
La ceremonia de deschidere au participat reprezentanți ai conducerii municipiului și raionului Soroca, membri ai Societății Vânătorilor, dar și numeroși oaspeți.
Evenimentul a început cu un careu solemn, în cadrul căruia a răsunat imnul vânătorilor din Moldova. Ulterior, participanții au luat parte la parada vânătorilor, una dintre cele mai așteptate momente ale zilei.
Programul a inclus și un ospăț vânătoresc, unde invitații au avut ocazia să socializeze și să păstreze tradițiile specifice acestui domeniu, iar atmosfera a fost completată de rugul tradițional, organizat în aer liber.
Organizatorii spun că evenimentul a avut drept scop promovarea tradițiilor vânătorești și consolidarea relațiilor dintre membrii comunității de vânători din raion.
Totodată, Societatea Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova marchează în acest an 150 de ani de activitate, aniversare care oferă un simbol aparte ediției din acest an a Balului Vânătorilor.














